vineri, 18 septembrie 2009
Romania la ora nato - scurta istorie a aliantei (iii)
Apartenenta la Alianta Atlantica a impiedicat razboiul intre Grecia si Turcia In istoria de 53 de ani a Aliantei Atlantice se consemneaza si doua crize intre state membre ale sale, una dintre ele, cea greco-turca, fiind chiar pe punctul de a degenera in conflict armat daca, desigur, n-ar fi intervenit, pe cat de oportun, pe atat de eficient NATO. In primul caz, este vorba de permanentele contradictii dintre Marea Britanie si Spania (intrata, in mai 1982, in NATO, ca al 16-lea membru) pe tema Gibraltarului. Dar acestea n-au depasit niciodata stadiul unor ciondaneli inregistrate, e adevarat, foarte rar. In schimb, intre Turcia si Grecia (state balcanice admise concomitent in NATO, in 1952), au existat permanent tensiuni. Unele dintre ele s-au datorat unor probleme teritoriale, atat Ankara, cat si Atena revendicand unele insule din Marea Egee si din preajma litoralului turc (nesemnificative ca marime, dar avand un impact deosebit din punct de vedere simbolic. Insa diferendul greco-turc a fost, deseori, pe punctul de a declansa un conflict armat din cauza Ciprului, a treia insula ca marime din Marea Mediterana, aflata la intretaierea cailor maritime dintre Europa, Asia Mica si Africa de Nord. Avand o pozitie geostrategica deosebita, dupa ce teritoriul fusese viu disputat de-a lungul istoriei, Marea Britanie a proclamat, in 1925, Ciprul colonie a sa. In 1960, Ciprul si-a proclamat independenta, dar asupra bazelor militare Akrotiri si Dekelia, Marea Britanie, stat membru al Aliantei, a pastrat o suveranitate limitata. De asemenea, impreuna cu Turcia si Grecia, Londra garanta integritatea teritoriala, caracterul unitar si independenta insulei, locuita de ciprioti greci (in sud) si ciprioti turci (in nord). In iulie 1974, in urma unei lovituri de stat in Cipru, fortele armate turcesti au debarcat in Kyrenia si au invadat insula, dupa care au avut loc lupte la capatul carora controlau 37 la suta din teritoriu. In acest fel, Balcanii ajunsesera in pragul unui razboi intre Grecia si Turcia, mai ales ca, intre timp, trupele turcesti au facilitat proclamarea unilaterala a "statului autonom federal al cipriotilor turci" devenit, in mai 1983, "Republica Turca a Ciprului de Nord", recunoscuta doar de Ankara. Detaliile de mai sus evidentiaza si amploarea crizei dintre Grecia si Turcia generata de problema cipriota care se mentine in actualitate, in 1998 cele doua state ajungand din nou pe picior de razboi. Numai ca, in mod constant, ca urmare, pe de o parte, a apartenentei la NATO a celor doua state, iar, pe de alta, a presiunilor exercitate de ceilalti parteneri in Alianta, divergentele n-au fost lasate sa depaseasca pragul critic. Interventiile armate in Balcani Bosnia - locul in care s-a petrecut prima actiune de lupta din istoria organizatieiDupa moartea lui Tito, colapsul Uniunii Sovietice si disparitia Tratatului de la Varsovia, fosta Republica Federala Iugoslavia a inceput sa se dezmembreze, fiind confruntata cu un razboi civil izbucnit, in mare parte, din considerente etnice. Razboiul a inceput in iunie 1991, dupa ce Slovenia si Croatia si-au declarat independenta, iar etnicii albanezi au proclamat crearea Republicii Kosovo. Confruntarile cele mai sangeroase aveau sa fie inregistrate insa in Bosnia-Hertegovina, acolo unde, in primavara anului 1992, sarbii bosniaci n-au fost de acord cu declararea independentei acestei republici. Comunitatea europeana a incercat, fara succes, sa aplaneze conflictul, iar Natiunile Unite au fost astfel obligate sa intervina, trimitand o forta de mentinere a pacii (UNPROFOR). La randul lor, trupele desfasurate de Natiunile Unite au realizat rapid ca nu pot proteja eficient enclavele musulmane inconjurate de sarbii bosniaci si au cerut ajutorul NATO, pentru impunerea zonelor de interdictie aeriana. In aprilie 1993, piloti americani, francezi si olandezi din cadrul Aliantei au primit ordin sa porneasca in zboruri de patrulare deasupra Bosniei, in vederea impunerii interdictiei aeriene decise de ONU. De asemenea, NATO a inceput sa ofere sprijin aerian trupelor si personalului ONU, in eventualitatea in care reprezentantii Natiunilor Unite ar fi fost atacati si ar fi solicitat declansarea raidurilor aeriene. In luna august, liderii Aliantei au decis sa adopte masuri mai dure, inclusiv lansarea de lovituri aeriene, impotriva celor care blocheaza accesul in capitala bosniaca Sarajevo si impiedica distribuirea de ajutoare umanitare. In februarie 1994, Consiliul Nord-Atlantic a hotarat ca armamentul greu al sarbilor bosniaci, care nu este scos dintr-o zona de excludere de 20 de kilometri, din jurul capitalei, sau nu este predat ONU, sa devina tinta atacurilor aeriene. Totodata, la solicitarea ONU, s-a decis atacarea pieselor de artilerie din interiorul sau din exteriorul orasului, care loveau tinte civile. Toate aceste atacuri urmau sa fie hotarate in coordonare cu secretarul general al ONU. Pe masura ce criza continua, iar sarbii, musulmanii si croatii bosniaci luptau pentru preluarea controlului asupra unor parti cat mai mari din teritoriul Bosniei, au fost inregistrate primele incidente armate intre fortele Aliantei si beligerantii bosniaci. La 28 februarie 1994, patru avioane de lupta americane F-16 din NATO au doborat patru aparate de lupta Galeb/Jastreb care lansau bombe in zona de interdictie aeriana aflata deasupra Bosniei. Aceasta a fost prima actiune de lupta efectiva a NATO, de la infiintarea organizatiei, in 1994. Tot in 1994 aveau sa fie declansate si primele raiduri aeriene din istoria NATO. Acestea au fost indreptate impotriva sarbilor bosniaci, la solicitarea personalului ONU din apropierea enclavei musulmane Gorazde. In cursul aceluiasi an, avioanele NATO au lovit mai multe obiective militare ale sarbilor bosniaci. In septembrie 1994, Consiliul de Securitate al ONU acorda NATO permisiunea de a lovi, pe teritoriu croat, baze militare utilizate de nationalistii sarbi pentru atacarea orasului bosniac Bihaci. Raidurile impotriva sarbilor bosniaci au continuat si in anul urmator, pana la incheierea Acordului de la Dayton, semnat la 14 decembrie 1995, care a pus capat celor aproape patru ani de razboi civil. Concomitent, fortele ONU de mentinere a pacii au fost inlocuite de un contingent de trupe internationale sub comandament NATO, cu misiunea de a supraveghea aplicarea acordului de pace. Atacul asupra Iugoslaviei - prima campanie militara Declansarea, in 1998, pe teritoriul provinciei Kosovo, a luptei initiate de Armata de Eliberare din Kosovo (UCK) impotriva autoritatilor iugoslave, precum si revendicarea independentei acestei provincii de catre etnicii albanezi au creat un nou focar de instabilitate in Balcani. In conditiile deteriorarii situatiei din Kosovo, rezolutia 1199 a Consiliului de Securitate ONU, din 23 septembrie 1998, a solicitat Iugoslaviei oprirea imediata a luptelor si retragerea fortelor din aceasta provincie, iar UCK incetarea activitatilor teroriste si inceperea de tratative in vederea unei solutii negociate a conflictului, observatori internationali din partea OSCE urmand a supraveghea evolutia situatiei din regiune. Dupa esecul conferintei pentru Kosovo, organizata in februarie 1999, la castelul Rambouillet din Franta, statele NATO, in frunte cu SUA si Marea Britanie, au interpretat rezolutia 1199 ca o legitimare a masurilor militare ce pot fi intreprinse impotriva autoritatilor de la Belgrad, in vederea impunerii prevederilor respectivului document al Consiliului de Securitate al ONU. Astfel, intre 24 martie si 10 iunie 1999, fortele aeriene NATO au efectuat, timp de 78 de zile, 38.000 de misiuni, dintre care 10.000 de raiduri de bombardament, declansate, initial, asupra obiectivelor militare si extinse, ulterior, asupra instalatiilor industriale si infrastructurii iugoslave. De asemenea, au fost efectuate 2.700 de misiuni impotriva apararii antiaeriene sarbe. Intreprinse fara vreo decizie a Consiliului de Securitate si condamnate de Rusia si China, operatiunile din spatiul aerian al Iugoslaviei reprezinta prima interventie militara din istoria NATO. Daca liderii Aliantei au recunoscut pierderea a numai doua aparate de zbor - fara a mentiona disparitia vreunui militar -, bombardamentele au provocat 545 de morti in randul armatei iugoslave si 2.000 de victime in randul populatiei civile. Au fost distruse numeroase locuinte, uzine, rafinarii si poduri, iar traficul pe Dunare a fost blocat, afectand nu numai economia iugoslava, ci si economiile tuturor statelor di
Praga - sub "asediul" summit-ului NATO
Politia ceha a arestat recent un grup de cinci "extremisti" care intentionau sa saboteze summit-ul NATO de saptamana viitoare de la Praga prin intreruperea alimentarii cu enegie electrica in timpul desfasurarii reuniunii, informeaza agentia de presa ceha CTK, citand un comunicat al politiei. Planul de sabotaj al celor cinci tineri cehi, despre care se crede ca fac parte din cercurile de anarhisti ce militeaza impotriva energiei nucleare, viza cablurile de inalta tensiune care alimenteaza metroul praghez si Palatul Congresului, cladirea in care saptamana viitoare, 46 de sefi de state vor dezbate si adopta cea mai mare extindere catre Est a Aliantei Nord-Atlantice. Potrivit informatiilor furnizate de presa ceha, doi dintre presupusii sabotori - tineri in varsta de 19 ani - au fost arestati sub acuzatia de atentat la siguranta publica, ceilalti trei fiind in continuare cercetati pentru a se putea determina capetele de acuzare impotriva lor. "Ne asteptam ca si alte persoane sa fie arestate pentru atentat la siguranta publica in zilele urmatoare", a afirmat un expert in lupta impotriva extremismului din cadrul politiei, care a precizat ca in Republica Ceha sabotarea retelei de energie electrica este o preocupare frecventa a anarhistilor. Descoperirea prompta a planului de sabotaj, pus la cale la 300 de kilometri de capitala ceha, si arestarea celor cinci sunt primele rezultate ale unei mobilizari fara precedent a autoritatilor si fortelor de securitate cehe. Pe langa activitatea intensa a serviciilor de informatii si a politiei, chiar si politicienii de la Praga au in centrul atentiei desfasurarea fara incidente a summit-ului de saptamana viitoare. Cu o saptamana inaintea summit-ului, presedintele ceh, Vaclav Havel, si-a intrerupt concediul de convalescenta si a revenit in capitala pentru a promulga o lege prin care securitatea reuniunii este incredintata fortelor armate ale SUA. Potrivit textului, trecut in prima lectura prin ambele camere ale Parlamentului ceh, 250 de militari si 15 avioane de vanatoare americane vor primi permisiunea de a folosi teritoriul Cehiei in timpul summit-ului, desfasurat in contextul unei avalanse de avertismente privind iminenta unor atacuri ale Al-Qaida in Europa. 10 din cele 15 avioane F-15 si F-16 vor patrula zi si noapte pe cerul praghez de-a lungul celor doua zile ale reuniunii NATO. Potrivit legii special elaborate pentru summit, fortele americane de pe teritoriul ceh se vor afla sub comanda americana, insa vor avea nevoie si de aprobarea guvernului ceh pentru orice caz de folosire a fortei. Tot pentru o cat mai sigura desfasurare a reuninunii, deputatii cehi au acordat puteri sporite politiei si fortelor de mentinere a ordinii publice in cazul confruntarilor cu demonstratii violente. Ministerul de Interne a distribuit deja un set de 10 recomandari pentru cetatenii care se vor afla la Praga in cele doua zile ale reuniunii si a anuntat ca orice demonstrant sau civil care apare pe strada mascat va fi arestat in cazul in care refuza sa-si arate fata la cererea politiei. Dupa ciocnirile violente care au determinat precipitarea summit-ului FMI de acum doi ani din capitala ceha, politia pare hotarata sa actioneze cu duritate impotriva oricaror tentative de recurgere la violenta din partea celor 12.000 de protestatari antiglobalizare care se estimeaza ca vor veni odata cu liderii NATO la Praga. Demonstrantii, care au anuntat ca isi vor incepe "activitatea" inca din aceasta duminica, vor fi supravegheati in intregul oras de nu mai putin de 2000 de soldati si 12.000 de politisti.
"Un conflict cu Irakul nu va declansa al treilea razboi mondial"
Un conflict cu Irakul - in cazul in care va exista unul - nu va declansa cel de-al treilea razboi mondial, a declarat ministrul american al apararii, Donald Rumsfeld, intr-un interviu acordat canalului de televiziune CNN. "Nu pot spune daca utilizarea fortei in Irak va dura cinci zile, cinci saptamani sau cinci luni, dar va asigur ca nu va dura mai mult. Nu va avea loc un al treilea razboi mondial", a subliniat el, amintind ca fortele SUA sunt acum "mult mai puternice" decat in urma cu 10 ani, in timpul Razboiului din Golf. Potrivit lui, pana in prezent nu s-a luat nici o decizie cu privire la inceperea unui razboi impotriva Irakului, in intentia de a lasa regimului de la Bagdad timpul necesar pentru a se conforma ultimei rezolutii ONU. "Presedintele SUA nu a sugerat ca acest lucru va fi necesar", a aratat Rumsfeld, desi - aminteste CNN - George W. Bush a subliniat in repetate randuri posibilitatea utilizarii fortei impotriva regimului de la Bagdad. In cazul in care se va declansa un razboi impotriva Irakului, el va fi urmat de o perioada in care fortele coalitiei vor ramane pe teritoriul tarii pentru a descoperi si neutraliza orice arma de distrugere in masa, pentru a acorda asistenta umanitara si a asista la formarea unui "guvern provizoriu" la Bagdad. "In absenta unui dictator, in absenta regimului lui Saddam Hussein, scopul nostru va fi in primul rand ca Irakul sa fie un stat unit, sa devina o tara libera de arme de distrugere in masa, care nu va incerca sa impuna vecinilor vointa sa, in care vor fi respectate drepturile minoritatilor si ale grupurilor etnice", a spus in incheiere Rumsfeld.
Caleidoscop
Hartuit de scandaluri, Printul Charles nu si-a serbat ziua de nastere Dupa ce, marti, a fost constrans sa ordone efectuarea unei minutioase anchete interne pentru a se raspunde la mai multe acuzatii ca ar fi inabusit in fasa un scandal privind un viol, printul Charles n-a organizat nimic deosebit cu prilejul implinirii a 54 de ani. "Nu va fi sarbatoare asta seara", a spus joi un majordom de la St. James, resedinta oficiala a printului. A fost vorba doar de o intalnire particulara, acasa la el, la castelul Highgrove, se pare cu Camilla Parker Bowless. S-a aflat ca, totusi, de ziua lui, el a primit o sticla de whisky imbuteliata in 1948, anul nasterii sale. Mickey Mouse are 700 de ani O poza reprezentandu-l pe Mickey Mouse a fost descoperita pe o fresca veche de 700 de ani dintr-o biserica din Austria, informeaza Ananova, citata de RomNET. Fresca este datata din secolul XIV si il reprezinta pe Sf. Christopher. Istoricul de arta Eduard Mahlknecht a declarat cotidianului local "Krone" ca acest sfant era des intruchipat alaturi de diferite animale, iar asemanarea soricelului din pictura cu celebrul Mickey Mouse este o simpla coincidenta. Insa firmele de turism austriece spun ca vor exploata la maximum aceasta descoperire. "Asemanarea dintre pictura si personajul de desen animat este atat de izbitoare incat compania Disney si-ar putea pierde drepturile de copyright. Mickey Mouse al nostru este cu 700 de ani mai batran decat cel al lui Disney, care l-a realizat in 1928, si noi vom cere ca fresca sa fie autentificata de catre specialisti", a declarat Siggi Neuschitzer, directorul agentiei de turism "Malta". Patricia Kaas obtine castig de cauza impotriva unui site pornografic Patricia Kaas, cunoscuta cantareata franceza, a obtinut castig de cauza impotriva unei societati care crease un site internet pornografic ce-i purta numele. Este vorba de societatea "Star en Direct" din Belize, ce utiliza site-ul pornografic "Patriciakaas.com.". Vechiul scaun electric din Texas,la Muzeul InchisorilorScaunul electric foarte vechi din statul american Texas a fost scos la... "pensie", ajungand exponat la Muzeul Inchisorilor, recent inaugurat. Scaunul electric alintat cu numele de Old Sparky (Batranul Scaparator), a fost intens folosit in secolul care a trecut, la executarea a 361 de condamnati la moarte. Muzeul Inchisorilor, unde a ajuns scaunul electric iesit din uz, a fost construit, in parte, de catre detinuti. Cladirea, avand doua turnuri de paza, aminteste prin stilul sau de o inchisoare si, pentru a avea si un termen de comparatie, el a fost ridicat in apropierea penitenciarului din localitatea Huntsville.
Moscova recunoaste disparitia de materiale nucleare din centralele sale atomice
Seful securitatii nucleare ruse, Iuri Visnievski, a recunoscut, ca, in ultimii zece ani, mai multe substante nucleare, dintre care cateva kilograme de uraniu "usor imbogatit", au fost furate din Rusia. "Au fost descoperite cazuri de disparitii ale unor materiale nucleare. In cazul substantelor nucleare care pot fi folosite in scopuri militare, este vorba de cateva grame, in timp ce, in cel al uraniului usor imbogatit utilizat in centralele atomice, este vorba de cateva kilograme", a precizat Visnievski. Cateva grame de uraniu-235, substanta cel mai des folosita pentru fabricarea de arme nucleare, nu sunt suficiente pentru o bomba atomica. Insa, potrivit expertilor, uraniul destinat reactoarelor din centralele atomice poate fi imbogatit printr-un proces tehnologic complicat. Mai multe tari, precum Irakul, care au fost acuzate ca incearca sa produca arme atomice, sunt suspectate ca detin tehnologia necesara imbogatirii uraniului pentru a-l face utilizabil in fabricarea de arme nucleare. Din cauza crizei economice cu care se confrunta intreaga tara, securitatea nucleara a Rusiei a devenit o adevarata problema dupa prabusirea Uniunii Sovietice. Visnievski a declarat ca dupa atentatele de la 11 septembrie, situatia securitatii de la toate centralele nucleare ruse s-a imbunatatit, dar ea este departe de a fi perfecta. El a apreciat ca pentru a aduce securitatea lor la un nivel ideal ar fi nevoie de circa 200 de milioane de dolari.
Extemporalul de sambata
Realizatorii paginii politice a ziarului Adevarul au analizat si saptamana care se incheie astazi, stabilind urmatoarele ierarhii: Evenimentele cu consecintele cele mai importante1. Intalnirea presedintelui Ion Iliescu cu liderii partidelor parlamentare in cadrul carora seful statului s-a declarat de acord sa organizeze discutii separate pe tema alegerilor anticipate abia dupa consumarea momentelor Praga si Copenhaga (majoritatea partidelor a respins ideea anticipatelor). 2. Adoptarea bugetului de stat pe anul 2003 in termenul prevazut de lege. 3. Adoptarea unei noi forme a Legii privind combaterea evaziunii fiscale; prevederile ei obliga bancile ca, la solicitarea organelor de control, sa comunice existenta conturilor deschise de contribuabili. 4. Decizia Ministerului Agriculturii de a da romilor pamant de la stat. (Deputatul Madalin Voicu a propus ca suprafata incredintata fiecarei familii sa fie cuprinsa intre 1 si 2 pogoane). Personalitatea cea mai controversata1. Deputatul PRM DanuT Saulea, trimis in judecata sub invinuirea de comunicare de informatii false (el calca pe urmele sefului sau, C.V. Tudor, in "dosarul" Hamas) 2. Primarul de Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, avertizat chiar in fieful sau de catre Octav Cozmanca: "Trebuie sa inteleaga ca nu este un stat in stat, nu este un tar local si sa nu se mai creada un mic Ceausescu al anilor 2002". 3. Cuplul Traian Basescu - Victor Ponta; primarul general l-a calificat pe Ponta drept "un tanar maimutoi, care face frumos din aripi in fata sefului suprem; liderul TSD a replicat, vorbind de placerea cu care Basescu navigheaza in mocirla. Top soc1. Recomandarea adresata bucurestenilor de catre primarul general Traian Basescu de a refuza plata facturilor cata vreme regiile presteaza servicii de proasta calitate (pentru acest apel, Basescu se va alege, probabil, cu un nou proces, intentat de Consiliul de Administratie al RADET). 2. Primul-ministru, care l-a asemuit pe Victor Ponta, liderul TSD, cu Nicolae Titulescu. 3. Organizatia PSD Gorj care a declarat ca baronul Nicolae Mischie este un model de actiune si daruire in promovarea principiilor social-democratiei, un model de viata si angajare politica, recomandandu-l ca atare tinerilor PSD-isti din judet. Trofeul Pinocchio 1. Ministrul Razvan Theodorescu: "Cultura nu este astazi vitregita". 2. Liviu Negoita, vicepresedinte al Partidului Democrat: "PD este pregatit sa castige alegerile". Trofeul sinceritatii1. Ion Diaconescu, fost presedinte al PNTCD: "Slabiciunea noastra se datoreaza faptului ca nu avem un lider". 2. Vasile Dancu, ministrul Informatiilor Publice catre participantii la adunarea generala a partidei Romilor, filiala Bucuresti: "La invarteli suntem la fel cu totii". Trofeul Gaga1. Grigore Zanc, vicepresedintele Comisiei de cultura din Senat, despre asa-zisa asemanare dintre Victor Ponta si Nicolae Titulescu, asupra careia a atras atentia Adrian Nastase: "In primul rand, o asemenea apropiere poate fi un semnal de bun augur pentru inceperea unei cariere de lider, exprimand increderea in calitatile morale si profesionale, care, asociate cu un ideal de mare personalitate, pot constitui pentru cel apreciat astfel un model aspirational definitoriu pentru viata lui. Foarte frecvent se intampla ca, la o varsta tanara, sa ne fi ales, sa ne fi dorit, sa ne fi raportat la modele exceptionale, care devin, prin sinteza cu aspecte semnificative ale experientei de viata, esentiale in conduita si efortul de validare a aptitudinilor. Cred ca, in cazul de fata, flerul intelectualului rafinat al presedintelui PSD a intuit o perspectiva care se poate confirma in viitor". 2. Adrian Nastase: "In masura in care Romania nu este membra a unei aliante, ea ar trebui sa-si gaseasca solutii de aparare, fie spre vest, fie spre est. Dar spre vest ar trebui sa se bata cu NATO, iar spre est ar trebui sa se bata cu Rusia. Deci, in mod evident, ar necesita cheltuieli destul de mari". 3. Nicolae Vacaroiu (catre Crin Antonescu): ,,Sa spuneti "Nastase" cand v-o da voie domnul Nastase."
Presedintele Iliescu: "Brasovenii au dreptate"
Presedintele Ion Iliescu a pledat, joi seara, in emisiunea "Starea natiunii", transmisa de postul public de televiziune, pentru finalizarea cercetarilor de catre institutiile abilitate asupra evenimentelor din 15 noiembrie 1987, de la Brasov. "Cred ca au dreptate brasovenii, adica institutiile abilitate sa duca cercetarile pana la capat si sa dea din acest punct de vedere satisfactie oamenilor care au avut de suferit atunci", a afirmat presedintele Iliescu. El a adaugat ca este vorba despre "o cercetare penala care trebuie facuta de organele abilitate, care sa reia la mana toate dosarele din '87". Intrebat cum pot fi verificate acuzatiile aduse in ultima perioada lui Ristea Priboi in legatura cu implicarea sa in evenimentele din noiembrie 1987, de la Brasov, Ion Iliescu a raspuns: "Nu este un lucru complicat de realizat elucidarea. Sunt numai 15 ani. Lucrurile se pot verifica foarte concret". Membrii Asociatiei "15 Noiembrie 1987" au anuntat ca vor apela la forurile internationale daca nu le vor fi aratate dosarele care le-au fost intocmite de fosta Securitate. Membrii Asociatiei au solicitat dosarele de securitate inca in urma cu zece ani.
CNSAS a primit spatiu pentru depozitarea arhivei SRI
Ministerul Apararii Nationale si-a dat acordul pentru transferul catre CNSAS al unei unitati militare in zona Razoare, din Capitala, unde va fi depozitata arhiva fostei Securitati, informeaza un comunicat al CNSAS. "Mentionam ca eliberarea acestui spatiu de catre structura militara ce a functionat in acel loc este intr-un stadiu avansat, motiv pentru care a demarat operatiunea birocratica necesara transferului unitatii respective de la Ministerul Apararii Nationale la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in conditiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea si regimul juridic al acesteia", afirma CNSAS in comunicat. CNSAS precizeaza ca arhiva fostei Securitati nu este depozitata doar in Bucuresti, ci si in toate resedintele de judet si ca, in conformitate cu Legea nr. 187/1999, va prelua si alte dosare aflate la diferitii detinatori de arhiva.
Nu suntem la Disneyland", le transmite Ciorbea lui Vasile Lupu si Radu Vasile
resedintele PNTCD Victor Ciorbea a declarat, ieri, ca partidul este dispus sa incheie o alianta electorala cu PNL si PD, fara intentia "reeditarii CDR". El a spus ca un PNTCD intarit cu toate grupurile si personalitatile sale traditionale ar putea, in perspectiva, renunta la orgolii si negocia cu partidele din alianta un candidat comun la presedintie, care sa nu fie din randurile sale. Ciorbea a fost iritat, ieri, de faptul ca Radu Vasile, plecat acum in Italia, a transmis prin intermediari ca nu s-a decis in privinta reintoarcerii in PNTCD, ca si de zvonurile ca Vasile Lupu si Radu Vasile conditioneaza revenirea in partid de schimbarea numelui acestuia intr-o formula care sa contina sintagma "popular" - Partidul Popular sau Forta Populara (dupa modelul partidului conservator al lui Berlusconi). "Pot sa construiasca Turnul Eiffel sau sa participe la Disneyland", a spus Ciorbea, declarand ca PNTCD, ca nume, nu va disparea. De fapt, in PNTCD, se poarta discutii aprinse in privinta revenirii fostilor sai combatanti. In sedinta BNC de joi, au fost voci precum cea a lui Constantin Ionescu Galbeni care s-au impotrivit recooptarii lui Radu Vasile. Totusi, cum Ion Diaconescu a insistat pentru impacarea tuturor, BNC a votat pentru negocierea cu toate fostele sale personalitati si l-a mandatat pe Ciorbea sa negocieze cu grupul lui Emil Constantinescu, UFD, PNDC si PNT Lambru.
"Misiunea mea nu a fost una de propaganda"
Turneul regelui Mihai printr-o serie de capitale ale Europei, menit sa sustina integrarea Romaniei in Alianta Atlantica, s-a incheiat oficial, ieri, printr-o conferinta sustinuta la Casa NATO din Bucuresti. Programul de vizite a durat opt luni si a inclus Spania, Danemarca, Norvegia, Olanda, Belgia, Marea Britanie si Suedia. La conferinta de ieri au asistat o serie de personalitati, intre care regina Ana si principele Radu, precum si numerosi jurnalisti, in fata carora regele a prezentat personal bilantul vizitei: "Nu am vazut misiunea mea ca fiind una de propaganda. Nu am avut intentia de a prezenta o imagine idealizata peste hotare. Eu nu pot inventa o Romanie care nu exista. Ne-am minti daca nu am recunoaste ca inca mai avem multe de facut. Am vazut scopul meu ca fiind acela de a convinge guvernele partenere ca eforturile noastre vor da roade mai usor si mai repede daca ne vom alatura NATO. Ceea ce am facut eu a fost sublinierea faptului ca exista un consens national in aceasta directie in Romania". In opinia regelui, mesajul transmis investitorilor straini de calitatea de membru NATO va ajuta la reconstructia economica a Romaniei, iar "contactul zilnic cu ofiteri si strategi militari din celelalte tari va imbunatati calitatea procesului de decizie din interiorul fortelor armate romane". Pe baza celor constatate pe parcursul vizitei, regele Mihai a explicat, ieri, ca imaginea externa a Romaniei "nu este atat de frumoasa cum ne-am dori noi, dar este in schimbare spre bine". Printre intrebarile fara legatura directa cu optiunea pentru NATO, dar la care regele a trebuit sa raspunda in capitalele europene, au fost cele vizand coruptia din Romania, imigratia ilegala, saracia sau unele divergente dintre partidele politice. Chiar si in aceste conditii, "toate guvernele occidentale accepta ca am facut suficient in reforma armatei, isi aduc aminte de contributia noastra in Iugoslavia si Afganistan si ca suntem hotarati sa contribuim la Alianta Nord-Atlantica si pe viitor".
"Cei care provoaca alegeri anticipate cam pierd"
Presedintele Ion Iliescu a avut ocazia, joi seara, la televiziunea nationala, sa-si prezinte parerea in privinta alegerilor anticipate, dupa intalnirile de la Cotroceni cu PSD si partidele parlamentare. Ferindu-se sa se pronunte net impotriva lor, el a declarat ca acestea raman "o varianta lansata pe piata dezbaterii", dar asupra careia PSD trebuie "sa reflecteze mai profund". "A preferat PSD sa adopte aceasta solutie pe baza unei discutii interne, a conducerii partidului, sa o lanseze in discutie cu prilejul acestor intalniri. Poate ca e bine sa se faca un sondaj de opinie si la adresa partenerilor din Parlament, indiferent ca sustin sau nu guvernul. Eu as fi fost mai prudent din acest punct de vedere. Inainte de a o lansa pe piata, as fi facut o analiza mai serioasa si o confruntare mai atenta a argumentelor pro si contra", a declarat seful statului. Abil, presedintele a mentionat ca discutia privind anticipatele va fi reluata dupa Praga si Copenhaga, cand, impreuna cu partidele, vor fi judecate "avantajele, dezavantajele, argumentele pro si contra". Comentand strategia PSD post Praga, bazata pe ideea anticipatelor care ar mentine la putere PSD pana in 2007, seful statului a spus: "E o analiza partiala. (...) Pentru mine inca nu e suficient de convingatoare. (...) Eu am solicitat si PSD ca in primul rand conducerea partidului sa reflecteze mai profund". In fine, seful statului a reluat propriile argumente in defavoarea ideii alegerilor anticipate, pe care le considera un element perturbator: "In perioada care urmeaza, de doi ani, sunt prioritati si de politica interna, si de politica internationala care trebuie sa prevaleze in orice gandire, in legatura inclusiv cu posibile alegeri preliminarii. Deci este un an dens anul 2003 si in ceea ce priveste actiunile noastre cu UE si agenda interna pentru rezolvarea tuturor acestor probleme legate de economie, de viata oamenilor. Deci trebuie sa evitam elementele perturbatoare si as face apel chiar acum, pentru ca am primit o serie de semnale si oamenii din ministere, din structuri administrative, fiecare incepe sa se gandeasca ce va fi daca va fi, daca vor fi alegeri anticipate, in loc sa se ocupe de probleme fundamentale de care trebuie sa se ocupe astazi - incheierea acestui an cum trebuie, problemele specifice iernii, pregatirea anului viitor". Nici "tehnic", ideea anticipatelor nu este "simpla", a aratat seful statului: "Conform prevederilor constitutionale, trebuie provocata o cauza care sa genereze dizolvarea Parlamentului". La final, presedintele a transmis strategilor din PSD ca "efectul psihologic" al convocarii alegerilor "poate fi intr-adevar contrar celor care le provoaca". "S-a cam vazut din experienta altora, cei care provoaca alegeri anticipate cam pierd"
Calmul Stolojan si-a pierdut rabdarea
inci candidati la sefia PNL Bucuresti s-au infruntat, ieri seara, intr-o luxoasa sala a Hotelului Marriott, pentru ocuparea functiei de presedinte al celei mai importante organizatii liberale. Proasta organizare - delegati care se vanturau pe holuri si sala pe jumatate goala - l-a iritat, se pare, pe presedintele partidului, care a tinut unul dintre cele mai dure discursuri la adresa partidului pe care-l conduce. Dupa ce a facut apel de cateva ori la delegati sa vina in sala, Stolojan si-a inceput cuvantarea cerandu-le participantilor sa voteze dupa cum ii indeamna constiinta si nu dupa presiunile facute asupra lor. Presedintele PNL le-a atras atentia, pe un ton rastit, liberalilor bucuresteni ca rezultatele obtinute de partid la recentele alegeri locale partiale nu sunt deloc multumitoare. El a dat ca exemplu localitatea Toplita, din judetul Harghita, unde candidatul PNL "desemnat in ultimele secunde ale campaniei electorale" a obtinut 60 din cele 5.000 de voturi exprimate. "Am zis sa punem un candidat pentru ca PNL, care se da mare si tare, n-avea candidat. Cu acest mod de lucru nu putem obtine rezultatele asteptate", a spus Stolojan. Un alt motiv de nemultumire pentru presedintele PNL a fost faptul ca membrii partidului nu inteleg rolul comisiilor permanente constituite luna trecuta ca niste foruri de dezbatere: "Zilele trecute m-a sunat cineva la cabinet, sa-mi spuna ca are o idee geniala. Nu acesta e traseul. Lucrurile s-au schimbat in PNL. Nu de idei geniale ducem lipsa, ci de candidati valorosi. Altfel, ramanem la ideile geniale, ne uitam la ele, ni le atarnam de gat si defilam cu ele". Cei aproape 200 de delegati i-au audiat apoi pe cei cinci pretendenti la sefia PNL Bucuresti, Radu F. Alexandru, Viorel Catarama, Andrei Chiliman, Stefan Jicol si Ludovic Orban. Cel mai bine plasati erau Radu F. Alexandru, Viorel Catarama si Ludovic Orban.
Numarul primarilor PSD a crescut cu 50%
Numarul primarilor PSD din Romania reprezinta aproximativ 60 la suta din numarul total al primarilor, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj-Napoca, ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca. Ministrul a precizat ca PSD a obtinut, dupa alegerile din anul 2000, peste 40 la suta din posturile de primar, acum avand 60 la suta dintre acestea, dar ca nu se poate vorbi despre o racolare a primarilor din alte partide. "Nu am obligat pe nimeni sa intre in PSD si nu l-am fortat sa semneze nimic. A venit cine a dorit si au fost acceptate in partid persoanele care au meritat acest lucru", a afirmat Cozmanca.
Salariile magistratilor - proportionale cu spaga?
Ce-ai vrea, mama, sa te faci cand oi fi mare? Nu credem sa existe cineva la varsta maturitatii sa nu-si aduca aminte de aceasta intrebare pusa fie de parinti, fie de invatator, in copilarie. Aviator, raspundeau cel mai ades baietii, in vreme ce fetitele, de regula, musai, doctorita. Variantele clasice sufereau, ulterior, modificari. Meseriile cele mai ravnite (si respectate) ramaneau cele de inginer, medic, profesor. Pe vremea lui Ceausescu, cand economistii n-aveau cautarea de astazi, era o mandrie sa urmezi Politehnica sau Medicina, iar pe seama Academiei de Studii Economice circulau glume rautacioase: "ASE si mai ce?" sau "Are mama doua fete. Una-i la facultate, alta-i la ASE". Orientarea profesionala, pentru ca despre asta este vorba, era mult mai "simpla" decat astazi. Toate cele erau la stat, iar "retributia" trebuia sa respecte principiul "cantitatii, calitatii si importantei sociale a muncii depuse". Schimbarea de sistem de dupa 1990 a adus dupa sine, in Romania, valorile democratice si deasupra, mult deasupra, banii. Ca absolvent de facultate, de exemplu, cu diploma in buzunar si doldora de carte, trebuie sa fii "tare de inger" sa vrei sa devii profesor universitar, sa fii medic fara cabinet particular, sa nu mai vorbim ca esti "de ras" in cazul in care, ca economist, te bate gandul sa lucrezi in sistemul bugetar. Cu cateva exceptii notabile, ambitia de a face cariera in slujba statului a devenit echivalenta cu a opta pentru saracie si pentru ratare. In Romania anului 2002, de departe cea mai rentabila optiune bugetara este Justitia. Statul roman plateste "la greu" juristii. Un profesor universitar cu zeci de ani vechime ajunge cu leafa la nivelul unui jurist simplu cu 5 ani vechime. Un medic cu incadrare maxima salariala nu atinge "genunchiul" unui magistrat cu salariul maxim. Intr-o reprezentare grafica a unei analize comparative intre salariile minime si maxime in sectorul bugetar, avand ca baza de reprezentare salariul minim din Justitie, coloana corespunzatoare "retribuirii" maxime se inalta semet si sfidator ca un zgarie-nori. Nici un alt functionar bugetar nu este recompensat de autoritatile statului mai vartos decat un jurist. Munca unui profesor universitar, a unui doctor in medicina, a unui general de armata sau politie este de 3 pana la 6 ori mai putin apreciata. Sub impresia unor evenimente recente si in fata cu aceasta reprezentare grafica prima concluzie pe care o tragi cu privire la gandirea social-democrata a redistribuirii veniturilor bugetare pentru salariu este ca acesta din urma trebuie sa fie direct proportional cu dimensiunea spagii care se cere si se ofera in domeniu. Nu vedem alta ratiune a malformarii hartii salariilor bugetare in favoarea judecatorilor si magistratilor decat aceea a temperarii tentatiei acestora pentru foloase necuvenite. Rezulta ca toti contribuabilii trebuie sa constientizeze cat de important este ca aceia care impart dreptatea sa beneficieze indestulat de banul public pentru a nu se lasa ispititi de mita. Inca un exemplu de logica stramba, potrivita vremurilor in care traim, pentru ca un jurist care incalca legea ar trebui sa fie o contradictie in termeni. Ca sa luam un exemplu extrem, dar elocvent, nici o leafa nu rezista in fata unei spagi marca Fanel Pavalache (4 milioane USD), adica salariul mediu cumulat din economia romaneasca pe o perioada de la Cristos pana in zilele noastre. Or, dupa parerea noastra, Onoarea ar trebui sa fie obstacolul de netrecut pentru un jurist caruia i se solicita sa judece partinitor in schimbul oricarui folos necuvenit. Magistratului trebuie doar sa i se asigure un venit decent, adecvat calificarii, dupa care solutia pentru eradicarea coruptiei in Justitie nu este decat una: puscaria, ani grei de inchisoare pentru judecatorii sau procurorii care nu-si merita meseria! Numai asa Justitia va mai putea, poate, sa-si recupereze locul, atat de jos in acest moment, in sondajele privind increderea populatiei in institutiile statului. Sau in aprecierea raportorilor europeni, care atrag atentia anual, consecvent si enervant pentru autoritati, ca ceva nu e in regula cu Justitia din Romania. Atentia exacerbata acordata salariilor din Justitie relativ la alte domenii bugetare de catre autoritati mai demonstreaza insa si altceva: lipsa de preocupare, de strategie, in ceea ce priveste viata sociala in ansamblul ei, chestie grava pentru un partid social-democrat. Printr-o astfel de politica salariala statul isi indeparteaza automat profesionistii, isi refuza sansa dezvoltarii (evident, scoatem din ecuatie sistemul juridic). Daca in economia reala, de piata, aducatoare de profit, principiul echitatii castigului banesc nu are ce cauta, situatia este diametral opusa in ce priveste redistribuirea pentru salarii a banilor publici. Aici, in activitatile non-profit, o impartire echitabila este obligatorie. Altfel, absolventii de facultati se vor intreba in continuare, in extremis, daca sa opteze pentru o cariera universitara sau pentru taximetrie. Toate beneficiile unor acorduri cu FMI sau Uniunea Europeana, avand in centrul lor politica si deficitul bugetar, palesc in fata consecintelor dezastruoase ale raspunsului la "dilema" de mai sus.
Presedintele Iliescu ia sub aripa sa Parchetul National Anticoruptie
Presedintele tarii, Ion Iliescu, se va implica personal in asigurarea protectiei absolute a Parchetului National Anticoruptie, astfel incat aceasta institutie sa-si poata desfasura activitatea fara nici un fel de interferente si fara presiuni din partea vreunor persoane sau institutii. El a facut aceasta declaratie in emisiunea "Starea natiunii", difuzata joi seara, pe postul public de televiziune. "As vrea sa avertizez, pentru ca mi s-au semnalat anumite chestiuni: incercari de a exercita presiuni si de a impiedica activitatea acestui organism. Personal, am de gand sa ma implic din acest punct de vedere, ca sa asigur protectia absoluta pentru ca acest organ sa-si faca datoria pe deplin si sa nu fie perturbat in activitatea sa de nici un fel de interferente si de presiuni din partea nimanui", a declarat presedintele Ion Iliescu. Seful statului a aratat insa ca nu poate vorbi "de lucruri concrete", adaugand totusi ca "tentatii sunt". Avertizarea lansata de presedinte vine dupa ce acesta a avut joi o intalnire cu procurorul general al PNA, magistratul Ioan Amarie. Ion Iliescu a fost informat despre problemele pe care le intampina institutia nou creata. Acesta a precizat ca inca nu au fost rezolvate "problemele de baza" ale acestei institutii, cum ar fi asigurarea unui sediu ori recrutarea de personal. Procurorul general al PNA, Ioan Amarie, a refuzat sa comenteze in vreun fel avertismentul lansat de presedintele tarii cu privire la presiunile facute asupra PNA. Surse judiciare au precizat pentru Adevarul ca problema sediului este pe cale de a fi rezolvata, cladirea Inspectoratului General al Armatei, din Strada Stirbei Voda, urmand sa treaca in administrarea PNA. Problema recrutarii personalului este inca nerezolvata, pana la ora actuala PNA functionand doar cu doua treimi din schema prevazuta de lege, pentru magistrati, si doar cu o treime din numarul politistilor si al specialistilor. Dosarele "delicate" cu conotatii politiceCum toata lumea evita sa vorbeasca despre "lucruri concrete" in materie de presiuni cu scopul de a impiedica ori schimba cursul activitatii procurorilor specializati in lupta impotriva coruptiei si cum aceste tentative nu pot fi comise de "neica-nimenea", ci doar de persoane cu influenta, nu putem decat sa trecem in revista cazurile cele mai importante scoase la lumina de PNA. Doua dintre ele pot fi incadrate la "categoria grea", atat din punctul de vedere al fabuloaselor sume pretinse in schimbul unor "servicii", dar mai ales prin calitatea persoanelor implicate. Dosarul consilierului guvernamental Fanel Pavalache: Fost consilier al secretarului general al Guvernului Serban Mihailescu, ulterior expert SGG angajat "pe o perioada de proba", Fanel Pavalache a fost arestat la 19 octombrie a.c. Acuzatia: trafic de influenta contra fabuloasei sume de 4 milioane de dolari. Flagrantul delict: organizat cu 20.000 de dolari. El este primul om cu o functie importanta in aparatul de stat si cu un rol interesant in partidul de guvernamant care a ajuns dupa gratii. Membru PSD, aflat printre sponsorii grei ai partidului in campania electorala, implicat, prin firmele sale, in lichidarea unor societati importante precum Compania Romana de Pescuit Oceanic, Banca Columna si Ferom Tulcea, Fanel Pavalache are multiple legaturi cu lumea Justitiei. In vila lui de la Snagov mai multi magistrati au participat la petreceri cu sampanie si caviar, in apartamentul lui din centrul Capitalei se adunau unii judecatori pentru a discuta dosare, conform unor surse judiciare. Daca mai tinem cont si de proiectul de ordonanta de urgenta privind BIR, gasit de anchetatori in fisetul sau, pe care voia "sa-l impinga" la Guvern, putem sa intelegem care ar fi aria de influenta a lui Fanel Pavalache si deci care ar fi posibilitatile de exercitare a presiunilor asupra anchetatorilor. De altfel, este stiut faptul ca, imediat dupa flagrant, sotia lui a inceput sa dea telefoane pe la "cunoscuti" pentru a-l scapa. Numai ca interventiile nu au avut nici un succes, mandatul de arestare a fost emis. Cazul Florica Dinculescu: Arestata la 25 octombrie a.c. sub acuzatia de trafic de influenta contra sumei de 190.000 de dolari, primiti de la italienii Conti si Salvi, castigatori ai licitatiei de privatizare a IAS Jimbolia, Florica Dinculescu a picat dintr-o functie extrem de inalta: director al Directiei Antifrauda - Agentia SAPARD. Dupa emiterea mandatului de arestare preventiva, cand a fost scoasa din cladirea PNA, Florica Dinculescu parea destul de linistita, ba chiar a si zambit superior, la un moment dat. La cateva zile, a fost pusa sub urmarire penala si pentru complicitate la luare de mita: 70.000 de dolari. Anchetatorii au anuntat atunci ca, in scurt timp (estimat atunci la o saptamana), il vor avea prins si pe "autorul" luarii de mita, fara alte precizari. Ulterior, surse judiciare ne-au declarat ca acesta ar fi o persoana mult mai importanta decat Florica Dinculescu, un om care in 2000 avea o functie "mare" si care acum ar avea una cel putin la fel de importanta. Avand in vedere aceste considerente, cazul Florica Dinculescu poate fi unul care sa genereze presiuni imense asupra anchetatorilor.
Vicepresedintele Oficiului Cadastrului, demis pentru ca avea o firma de cadastru
Vicepresedintele Oficiului National de Cadastru, Valeriu Manolache, a fost demis de primul-ministru, la propunerea Ministerului Administratiei Publice, constatandu-se ca era, in acelasi timp, actionar majoritar si administrator al unei firme de cadastru. Ministerul Administratiei Publice declara ca starea de incompatibilitate creata "era de natura sa genereze suspiciuni asupra activitatii lui Valeriu Manolache in calitate de demnitar". Ministerul nu precizeaza cat timp s-a aflat vicepresedintele Oficiului de Cadastru in aceasta situatie de incompatibilitate si nici daca a declansat verificari pentru a vedea cum a armonizat fostul demnitar indatoririle de serviciu cu afacerile in domeniu.Vicepresedintele Oficiului Cadastrului, demis pentru ca avea o firma de cadastru
Ambiguitatile din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale deschid usa abuzurilor
In urma articolului publicat in ziarul de ieri - in care aratam ca ambiguitatile din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale deschid usa abuzurilor si arbitrariului in ceea ce priveste respectarea secretului bancar, Ministerul Finantelor ne-a transmis un comunicat in care precizeaza ca "dintr-o regretabila neintelegere" (n.r - care le apartine domniilor lor) termenul de "extindere" a fost folosit in cazul organelor abilitate conform legii si nu pentru institutiile carora li se poate cere sa furnizeze informatii". "Singura extindere care s-a realizat prin modificarea acestui articol a vizat noi institutii financiare (fonduri mutuale, societati de asigurare-reasigurare) si noi informatii legate de contribuabili, dar controlul este efectuat de aceleasi organe, respectiv Garda Financiara si Controlul Fiscal". Acelasi comunicat sustine ca "organele de control sunt, conform Legii 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale articolul 20, organele de control financiar-fiscal din cadrul Ministerului Finantelor si din unitatile teritoriale subordonate, Garda Financiara si celelalte organe de control abilitate". Or, aceste organe de control - pe care le-am mentionat si noi in articolul respectiv, citand explicatiile oficiale ale Ministerului Finantelor - sunt precizate la articolul care se refera la constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor si nu la cel privind dreptul de a solicita bancilor informatii privind operatiunile efectuate prin conturile clientilor. Din pacate, comunicatul Ministerului Finantelor nu lamureste problema de fond ridicata in articol: de ce atunci cand a fost modificata legea pentru combaterea evaziunii fiscale nu au fost precizate clar "organele de control" care au dreptul de a cere bancilor informatii confidentiale despre conturile clientilor? Ce i-ar fi costat pe legiuitori sa adauge o propozitie in plus, in care sa arate negru pe alb cine are acest drept? De ce initiatorul legii nu a specificat clar faptul ca accesul la astfel de informatii se face "in conditiile Legii bancare"? Daca ar fi facut asta, lucrurile ar fi fost foarte clare, deoarece Legea bancara spune negru pe alb la art. 37 ca "informatii privind sumele depuse si operatiunile efectuate pe numele persoanelor fizice si juridice se vor transmite (...) in cauzele penale, in care s-a pus in miscare actiunea penala impotriva titularului, la cererea scrisa a procurorului sau a instantei judecatoresti". De altfel, tot ieri, prin vocea purtatorului sau de cuvant, Adrian Vasilescu, BNR a solicitat ca proiectul de lege privind evaziunea fiscala "sa defineasca explicit care sunt organele de control abilitate sa solicite bancilor informatii despre conturile bancare, precum si conditiile exacte in care aceste date trebuie furnizate". "Am discutat cu specialistii din banca centrala, iar primul lucru care nelamureste este sintagma "organe de control", care este vaga si confuza. Ar fi bine ca, pe parcursul procesului de dezbatere a acestui proiect de lege, sa se precizeze aceste lucruri", a mai spus Vasilescu. Ar fi bine...Ambiguitatile din Legea pentru combaterea evaziunii fiscale deschid usa abuzurilor
George W. Bush - 4 ore si 20 de minute in Romania
Casa Alba a anuntat, ieri, ca turneul post-Praga al presedintelui american George W. Bush va include Romania. La cateva minute, consilierul prezidential Corina Cretu a declarat, la Palatul Cotroceni, ca presedintele George W. Bush, impreuna cu sotia sa Laura vor sosi in Romania, pe 23 noiembrie, unde se asteapta ca presedintele american sa tina discursul de acceptare in NATO, pentru tarile balcanice. Delegatia americana, din care fac parte Colin Powell, Condoleezza Rice si Donald Rumsfeld, va sosi pe Aeroportul Otopeni la 13,55, venind din Lituania, tara unde seful Executivului american tine discursul de salut pentru admiterea tarilor baltice. In functie de protocolul vizitei, care se negociaza inca de joi cu partea americana, primirea la aeroport ar putea fi facuta de presedintele Ion Iliescu sau de un comitet de primire, a carui componenta nu s-a stabilit inca. Apoi, imediat, presedintele Iliescu il va primi pe George W. Bush, la Cotroceni, unde vor avea loc convorbiri bilaterale intre cei doi presedinti si delegatiile romana si americana. Va urma conferinta de presa a presedintilor Bush si Iliescu, dupa care seful statului il va decora pe George W. Bush cu "Steaua Romaniei", in grad de colan. Premierul Adrian Nastase, invitat de presedintele Iliescu, va participa la convorbirile oficiale cu presedintele Bush, alaturi de Corina Cretu, Simona Miculescu, Mircea Geoana, Ioan Talpes si Ioan Mircea Pascu. In acest timp, pentru o ora, sotia presedintelui american va avea program separat, fiind invitata sa viziteze Muzeul National de Arta si Muzeul Cotroceni. Dupa unele surse, ea va fi insotita de Dana Nastase, dupa altele, si de sotia presedintelui, Nina Iliescu. Deocamdata nu s-a stabilit daca pe parcursul programului Laura Bush va fi insotita de presa. George W. Bush va face si o vizita - fara presa - la Ambasada SUA la Bucuresti. Incepand cu ora 16,00, presedintele Bush se va afla in Piata Revolutiei, unde va vorbi romanilor, de la o tribuna amplasata cu fata spre Senat. In tribuna vor fi invitati, alaturi de George W. Bush, sotia sa si membrii delegatiei americane, sefii partidelor parlamentare, presedintii Camerelor, Nadia Comaneci si alte personalitati ale vietii publice romanesti. George W. Bush va pleca din Romania, dupa o vizita de 4 ore si douazeci de minute, de pe Aeroportul Otopeni, la ora 18,15. Presedintele american vine in Romania la invitatia lui Ion Iliescu, dupa reuniunea de la Praga, din 19-22 noiembrie, cand Romania se asteapta sa fie invitata sa devina membru al aliantei militare nord-atlantice. In data de 21 noiembrie, la ora 10,00, imediat dupa ce la Praga vor fi anuntate cele 7 state admise, seful statului roman, Ion Iliescu, se va adresa romanilor, in direct la toate televiziunile, de la sediul Ambasadei Romaniei, de la Praga.
Tatal Claudiei Presecan, socat de vestea ca fata sa a pozat goala
Tatal Claudiei Presecan este socat de vestea ca fiica sa a pozat goala pentru o revista japoneza. Sibianul Adrian Presecan a declarat ca nici nu a avut puterea sa se duca sa cumpere un ziar inainte sa vorbeasca cu Claudia, care sa ii confirme ca este adevarat. Barbatul auzise la radio ca fiica sa, impreuna cu Lavinia Milosovici si Corina Ungureanu vor aparea dezbracate in saptamanalul japonez Shukan Gendai. Tatal Claudiei banuieste ca a fost vorba de multi bani, desi fiica sa "avea suficienti ca sa traiasca bine" si ca probabil a fost influentata de colegele sale, relateaza RomNET. Socati de veste au fost si primul antrenor al Claudiei, Nicolae Buzoianu, care a declarat ca "este urat din partea ei", dar si fostii profesori de la Scoala Generala nr. 4, unde gimnasta a mers timp de patru ani. La scoala profesorii aveau de gand sa faca un tablou cu marea gimnasta, dar ideea a palit in fata vestii.
Val Valcu - Premiul de Excelenta in Jurnalism Comunitar
remiul de Excelenta in Jurnalism Comunitar, la sectiunea editorial, a fost castigat de Val Valcu, publicist comentator al ziarului Adevarul, pentru articolul "Povara rautatii". Concursul National de Jurnalism Comunitar "Nu esti singur, vom gasi drumul impreuna!", aflat la prima editie, a fost organizat de compania de consultanta in relatii publice si comunitare PRAIS Corporate Communications. Tema aleasa a fost situatia copiilor abandonati din Romania, necesitatea schimbarii mentalitatii familiilor si tinerilor care se pregatesc sa paseasca in viata, promovarea atitudinii sanatoase a comunitatii fata de importanta familiei. Scopul materialelor publicate a fost acela de a diminua fenomenul de abandon si de institutionalizare a copiilor. La concurs au putut sa participe jurnalisti din media scrisa, audio si vizuala, care au publicat sau difuzat anchete, reportaje, editoriale pe tema aleasa, in perioada 1 iunie 2001 - 1 iunie 2002.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)