miercuri, 9 septembrie 2009

Lucratorii romani in UE nu vor avea conditiile cetatenilor Uniunii

Pentru capitolul 2 de negociere cu Uniunea Europeana, "Libera circulatie a persoanelor", Comisia Europeana a solicitat o perioada de tranzitie, conform careia cetatenii statelor candidate vor putea munci pe teritoriul UE in aceleasi conditii cu cetatenii statelor deja membre dupa 2, 5 sau 7 ani de la data aderarii. Vasile Puscas, negociatorul sef cu UE din partea Romaniei, a avut recent o intrevedere cu reprezentantii confederatiilor sindicale CNSLR Fratia, BNS si CSDR pentru a prezenta acest aspect al negocierilor. Sindicalistii au pledat ca tara noastra sa-si rezerve in cadrul negocierilor dreptul de a impune masuri echivalente tarilor membre care nu vor permite libera circulatie a lucratorilor romani in spatiul Uniunii, imediat dupa aderarea Romanie la UE. " Trebuie sa gasim o solutie avantajoasa, astfel incat sa nu ajungem intr-un punct de blocare a negocierilor. E posibil sa nu obtinem tot ceea ce dorim, insa trebuie sa avem o pozitie care sa apere interesul lucratorilor si profesionistilor din Romania", a aratat Vasile Puscas. La randul sau, Dumitru Costin, presedintele BNS, a declarat: " Cred ca Romania ar trebui sa accepte perioada de tranzitie ceruta de UE, sa sustina masuri reciproce, in paralel cu elaborarea unor politici nationale, cum sunt cele pentru specialistii IT, care sa incurajeze forta de munca din Romania sa ramana aici." Pana in prezent, oficialii Ministerului Integrarii Europene (MIE) si ai celorlalte institutii publice cu atributii in domeniu au avut intrevederi pe tema circulatiei lucratorilor romani in UE si cu reprezentantii partidelor politice paralamentare. Consultarile in acest domeniu vor continua si cu reprezentantii patronatelor si cu cei ai organizatiilor non-guvernamentale specializate in acest sector de activitate, informeaza MIE.