marți, 31 martie 2009

Muncitorii de la Dacia organizează un nou miting

8.000 de grevişti de la uzinele Dacia vor ieşi din nou astăzi în stradă, la
Piteşti. Asta după ce, ieri, Tribunalul Argeş a decis că greva este legală.
Instanţa a obligat administraţia de la Dacia la plata cheltuielilor de judecată de 1.500 lei. Imediat după sentinţă, reprezentanţii Dacia au anunţat că vor contesta decizia judecătorilor, în termenul legal
de 10 zile.

Liderii sindicali de la Dacia consideră decizia instanţei drept "o reparaţie morală faţă de efortul şi chinul" a aproape 8 mii de sindicalişti care, de 13 zile, sunt în grevă generală la Dacia Piteşti.

Angajaţii de la Dacia sunt în grevă din 24 martie. Patronatul a oferit la ultima negociere o ajustare a salariului cu 394 de lei, însă sindicatele cer în continuare o majorare de 550 de lei.

Istoria UE va fi studiată în şcoală

Parlamentul European a adoptat un raport privind Agenda Culturală Europeană, care include propunerea europarlamentarului PDL Mihaela Popa ca istoria Uniunii Europene să fie introdusă în programa şcolară din toate statele membre.

"Parlamentul European, reunit astăzi în sedinţă plenară - la
Bruxelles, a adoptat proiectul de raport privind Agenda Culturală Europeană într-o lume globalizată, elaborat de către europarlamentarul PPE-DE Vasco Graça-Moura. În cadrul textului raportului a fost inclusă şi propunerea europarlamentarului român Mihaela Popa, care a cerut ca istoria Uniunii Europene să fie introdusă în programa şcolară din toate statele membre", se arată într-un comunicat de presă.

Mihaela Popa susţine, potrvit comunicatului, că iniţiativa pe care a susţinut-o are menirea de a preveni situaţii în care tinerii învaţă istorii paralele, "care nu au un fundament în realitate".

Vosganian: "Salariile profesorilor vor fi mai mari cu 150 de lei"

După ce cadrele didactice din învăţământul preuniversitar din Capitală, afiliate Federaţiei Educaţiei Naţionale, au intrat în grevă japoneză, nemulţumite de hotărârea Guvernului de a nu mai acorda tichete cadou, ministrul Economiei şi Finanţelor a anunţat că salariile se vor majora cu 150 de lei
.

Potrivit acestuia, mărirea salarială va înlocui tichetele, care erau oferite dascălilor. Vosganian a precizat că datorită acestei schimbări, profesorii vor obţine mai uşor credite
.

"Am decis să mărim, de la 1 aprilie, salariile profesorilor, în medie cu 1,5 milioane lei vechi", a spus Vosganian.

La începutul săptămânii, Guvernul a decis că angajaţii instituţiilor publice nu vor mai primi tichete cadou de Paşte, Crăciun sau alte evenimente importante.

Prin această măsură se urmăreşte diminuarea cheltuielilor din sectorul public. Ordonanţa se aplică instituţiilor publice a căror finanţare se asigură integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale, din venituri proprii şi subvenţii acordate de la aceste bugete sau integral din venituri proprii.

Profesorii ar putea primi cadou salarii cu 74% mai mari

In plin avant de campanie
electorala, senatorii vor sa mareasca salariile profesorilor universitari cu 74%. De o marire substantiala ar putea beneficia si profesorii din sistemul preuniversitar pentru care senatorii au prevazut o marire cu 54%. Initiativa legislativa depusa de parlamentari social-democrati a fost aprobata recent de Senat. Majorarea ar urma sa se aplice retroactiv, începând cu 1 ianuarie 2008. Propunerea social-democratilor survine solicitarilor PSD referitoare la acordarea celei de-a 13-a pensii si la cresterea punctului de pensie de la 1 iunie anul acesta. Initiativa a avut insa un raport de respingere din partea comisiei de specialitate - pentru munca, familie si protectie sociala, iar motivatia a tinut cont
de cresterea excesiva, la aproape dublu a coeficientului de multiplicare. Aceasta crestere ar duce, potrivit reprezentantilor Executivului, la cresteri ale salariilor de 74% pentru profesorii universitari si de 54% pentru celelalte functii didactice. Guvernul arata ca, în total, influentele financiare
se ridica la 4.525 milioane de lei, dintre care 169 milioane de lei pentru cadrele didactice si personalul auxiliar, 656
milioane de lei pentru cadrele didactice din învatamântul universitar si 3.700 milioane de lei pentru cadrele didactice din învatamântul preuniversitar. Sumele mentionate reprezinta 1,03% din PIB, se mai arata în punctul de vedere al Guvernului.

Doi romani, sefi ai unui cartel de droguri din Australia, au fost arestati

Doi romani, sefi ai unui cartel de droguri din Australia, au fost arestati
La inceput a fost descoperit un pistol placat cu aur, 10 milioane de dolari australieni ascunse in acoperis si o casa decorata cu mobila
Versace. Este vorba despre o operatiune a Politiei australiene in incercarea de lichida o retea internationala de trafic de droguri.
In prezent, doi barbati din Sydney, Australia, care inchiriau masini
de tip Hummer, motociclete Harley-Davidson si limuzine de lux, au fost acuzati ca fiind capii unui "sindicat" care se ocupa cu trafic de droguri la scara mare.
Zolten Mato si Marius Rusu, in varsta de 34 si respectiv 31 de ani, au fost arestati miercuri dimineata in urma unei investigatii a Politiei in cazul "Pistolul de aur". Se pare ca amandoi sunt de cetatenie romana.
Arestarile celor doi vin odata cu retinerea altor doi presupusi locotenenti ai "sindicatului" -"Farhead" si "Fatboy"- care au primit alte noi acuzatii, de data asta fiind vorba de trafic de droguri, cantitatea fiind evaluata la "sute de kilograme de cocaina".
Alen "Fathead" Moradian, Luke "Fatboy" Sparos, John Youkhana, Jason Johnson impreuna cu altii au fost arestati in urma unor raiduri facute anul trecut, cand au fost descoperite 10 milioane de dolari ascunsi in acoperisul unei case din orasul Wollongong. Pe langa aceasta suma de bani, a mai fost descoperit si un pistol de tip Magnum Desert Eagle, placat cu aur.
Domnul X
Mato si Rusu, au aparut miercuri impreuna in fata Curtii Centrale Locale de Justitie. Arestarile celor doi au fost ultimele facute in cadrul operatiunii "Schoale", operatiune organizata cu participarea unor unitati speciale ale Politiei.
Politistii i-au retinut pe cei doi sub acuzatia de implicare in importul a 300 de kilograme de cocaina si pentru faptul ca ar fi membri ai unui puternic "sindicat" cunoscut pentru afacerile sale cu narcotice.
Avocatul celor doi, Michael Ainsworth, a spus in fata Curtii ca Politia se bazeaza doar pe marturia unui martor neidentificat si ca, in documentele
prezentate Curtii, aceasta ar apararea ca "Domnul X", care, sustine avocatul, ar fi fost chiar el membru al unui cartel al drogurilor care incearca sa-si salveze propria piele. "El are totul de castigat daca acuza cat mai multi oameni posibil", a spus Ainsworth in fata judecatorilor.
Avocatul a mai adaugat ca cei doi acuzati, Mato si Rusu, aveau de platit o ipoteca si datorii de un milion de dolari in cadrul firmei de limuzine pe care o conduceau, fapt care demonstreaza ca venituri lor nu proveneau din afaceri cu droguri.
Lui Mato si Rusu le-a fost refuzata eliberarea pe cautiune de catre magistratul Peter Bugden si, astfel, vor aparea din nou in fata Curtii pe data de 4 iunie a.c. In urma cu o luna, lui Moradian si Sparos le-au fost aduse noi acuzatii printre care si de import de substante
interzice si anume cocaina.

Explozie puternică într-un bloc de garsoniere din Buzău

O butelie defectă a provocat o explozie puternică miercuri seara, într-un bloc
de garsoniere din Buzău, informează Realitatea TV. Aproximativ 100 de garsoniere au fost afectate de explozie. Mai multe persoane sunt rănite, iar proprietara garsonierei în care s-a produs
explozia se află în stare gravă, cu arsuri pe faţă.

Opozitia da cu pensionari in Guvern

PC, PDL si PSD au sponsorizat mitingul de protest de la
Palatul Victoria * Liderul PPPS a apreciat ca orice ajutor, fie si in campanie
electorala, este binevenit

Pensionarii din cadrul Aliantei Pensionarilor din Romania, din diferite zone ale tarii, au fost adusi ieri cu autocare sponsorizate de partidele politice de opozitie la Bucuresti pentru a protesta in fata sediului Guvernului. Nemultumiti de nivelul pensiilor, ei au cerut acordarea grupelor de munca I si II in cadrul recorelarii pensiilor, iar cosul minim sa fie de opt milioane de lei pe luna. Pensionarii au recunoscut ca au fost ajutati sa ajunga in fata Palatului Victoria de PC, PDL si PSD.
Tariceanu regreta
Premierul Calin Popescu Tariceanu a catalogat acest lucru ca regretabil. Intrebat daca prezenta membrilor Partidului Popular si pentru Protectie Sociala (PPPS) la protestul pensionarilor este un fel de campanie electorala, liderul Aliantei Pensionarilor pentru Conciliere din Galati, Toader Cristea, nu a negat. "Noi suntem apolitici, am apelat la toate partidele politice sa ne ajute, daca cei de la Partidul Popular si pentru Protectie Sociala au decis sa procedeze astfel, este treaba lor. Da, intr-adevar, poate fi interpretata actiunea lor ca o campanie electorala", a precizat Toader. Membrii PPPS au cerut pensionarilor sa-i voteze, promitandu-le un trai mai bun. "Facem apel la toti pensionarii din Romania. Treziti-va, noi ne hotaram soarta, 6000 de pensionari suntem in stare sa conducem Romania", a spus un lider al PPPS.
"Valoarea mult trambitata de 45% este o pacaleala, nu ar trebui sa se puna problema ca ii depasim pe cei care muncesc. Noi ar trebui sa avem pensii de minimum 1500 de lei ca sa fim la nivelul anului 1989", a explicat Toader. Protestatarii au purtat pancarte pe care scria: "Cerem demisia ministrilor pensionarologi", "Dati-ne inapoi grupele I si II", "La cota unica de impozitare, sistem unic de pensii".
Omenie electorala
Referindu-se la majorarea pensiilor, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, ca aceasta nu reprezinta pomana electorala si nici un populism al Guvernului. "Recomand tuturor celor care cred ca Guvernul e populist sa spuna ce trebuie sa facem cu banii
de pensii. Noi nu luam banii din alta parte sa dam pentru pensii," a spus Vosganian. El a adaugat ca a transforma pensionarii intr-un instrument de lupta politica este "imoral". Valoarea punctului de pensie a fost majorata anul trecut de Guvern cu 30%, cu incepere de la 1 noiembrie 2007, si a crescut din nou de la 1 ianuarie 2008, la 581 lei. Urmatoarea etapa de majorare a pensiilor a fost programata pentru 1 ianuarie 2009. Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a anuntat insa saptamana trecuta ca data
de majorare a pensiilor ar putea fi devansata pentru luna noiembrie sau decembrie 2008, in cazul in care excedentul la bugetul asigurarilor sociale, calculat in prezent la circa 83 de milioane de euro, se va mentine. El a aratat astfel ca punctul de pensie ar putea sa creasca, din noiembrie sau decembrie, de la 581 de lei la 740-760 de lei, in functie de nivelul salariului mediu brut pe economie in 2009. Ministrul a precizat ca la finalul primului semestru al anului se va cunoaste sigur daca pensiile pot fi majorate inainte de termenul stabilit. Posibilitatea majorarii pensiilor inainte de termen a fost mentionata, saptamana trecuta, si de ministrul Economiei si Finantelor, care a aratat ca decizia va fi luata in functie de resursele bugetare.
Olteanu cere ancheta
Si coordonatorul campaniei electorale a PNL, Bogdan Olteanu, a acuzat ieri PDL si PSD ca practica metode FSN-iste de mita electorala, dandu-le pensionarilor de la Galati bani sa vina la mitingul din Bucuresti si le-a cerut autoritatilor competente sa verifice natura banilor dati pensionarilor. "Cerem Autoritatii Electorale Permanente sa verifice daca modul in care s-au dat bani celor care au venit de la Galati este legal
sau nu, cerem Curtii de Conturi sa verifice daca au bani publici cei care au fost utilizati in aceasta actiune, nu cerem nimic DNA, pentru ca nu are nici un rost", a precizat Olteanu. Mai multi oameni politici si analisti au apreciat insa ca majorarea pensiilor inainte de 2009 ar reprezenta o masura electorala a Guvernului in vederea alegerilor parlamentare, programate pentru toamna acestui an.

Sinceritatea pensionarului Cristea declanşează o încăierare politică

iderul pensionarilor gălăţeni venise la Bucureşti să ceară bani pentru grupele de muncă

Brusc, omul s-a trezit vorbind despre sponsorizările pe care le-a primit organizaţia sa de la PSD şi PD-L

9 foto 0 audio 0 video
0 alte fisiere
„Ne-a sponsorizat PLD-u şi PSD-u. Am cerut şi la Partidu’ Liberal o sponsorizare pentru un autobuz şi am fost refuzat. Suntem apolitici, nu contează cine ne dă” - Toader Cristea (liderul Alianţei Pensionarilor pentru Reconciliere)

Pe liderul Alianţei Pen­sionarilor pentru Re­con­ciliere din Galaţi, Toa­der Cristea, l-a pocnit sinceritatea când a ajuns la Bucureşti să protesteze. El venise ieri, în faţa sediului Guvernului, cu trei auto­care înţesate de bătrâni, să explice, de la mai mică distanţă, ce nu pricep ziariştii şi oficialii din Bucureşti: pensionarii gălăţeni nu cer mărirea pensiilor la tot poporul, ci recunoaşterea grupelor de muncă. Pentru cei care au lucrat în condiţii grele – iar nu­­mă­rul acestora se ridică, în Ga­laţi, la circa 80.000 – recalcula­rea pensiilor a adus o micşorare a veniturilor. Aceasta pentru că legea le-a permis să se pensioneze mai devreme – câteva luni în plus pentru fiecare an lucrat în grupa I sau a II-a –, dar salariul avut s-a împărţit la numărul de ani lucraţi în condiţii normale. Pe când explica aceste lucruri în faţa televiziunilor, Toader Cris­tea s-a trezit vorbind despre sponsorizările pe care le-a primit organizaţia sa de la PSD şi PD-L.

Preşedintele Camerei a cerut două anchete

În Galaţi se ştie de mult că Alian­ţa Pensionarilor pentru Re­con­ciliere a fost susţinută, încă de la înfiinţare, de un partid, res­pectiv de PD. La Bucureşti, însă, ves­tea că mitingul pensio­narilor este sponsorizat de opoziţie a căzut ca un cutremur. Încol­ţit de ziarişti, Cristea a dat în bâlbâială explicând că spon­sorizarea PD-L n-a însemnat, de fapt, decât plata unuia dintre cele trei autocare care au adus pensionarii la Bucureşti şi că, de fapt, banii nu au fost primiţi propriu-zis de la partid, ci de la Andrei Lişinschi, candidatul PD-L pentru Primăria Galaţiului.

În nici două ore de la criza de sinceritate a liderului pensionarilor din Galaţi, Bogdan Olteanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi coordonatorul campaniei
electorale a PNL, acuza public PDL şi PSD că dau mită electorală. « PNL cere autorităţilor competente să-şi facă datoria. Cerem Autorităţii Electorale Permanente să verifice dacă modul în care s-au dat bani celor care au venit de la Galaţi este legal
sau nu şi cerem Curţii de Conturi
să verifice dacă au fost bani publici cei utilizaţi în această acţiune”, a spus Olteanu.

Puterea şi Opoziţia au sărit să dea câte ceva pensionarilor

De cealaltă parte, „sponsorul“ Andrei Lişinchi încerca din răsputeri să dreagă busuiocul, jurându-se că nu ştia de ce vin pensionarii la Bucureşti în momentul în care le-a dat banii. „Prima mea calitate este să fiu om şi să fac ceva pentru cei care au nevoie de ajutor. Nu am făcut această sponsorizare în scop politic. Au venit şi mi-au cerut bani pentru transport şi eu le-am dat. În ultima lună am acordat zeci de sponsorizări pentru oameni. Unii mi-au cerut bani să meargă la medic
, iar pensionarii au vrut să meargă la Bucureşti“. În timp ce Olteanu îl gratula pe Lişinschi cu termenul „puşcăriaş“ – acesta a fost condamnat înainte de 1989, pe vremea când era marinar, pentru bişniţă cu ţigări şi blugi, pedeapsă care i-a fost ştearsă din cazier între timp – politicienii continuau să se înghesuie să se exprime în legătură cu pensiile.

Varujan Vosganian explica de ce o nouă majorare a pensiilor nu este pomană electorală, Marian Sârbu (PSD) sugera că până la majorarea lui Vosganian să li se dea bătrânilor o „primă“ de Paşte … Şi premierul Tăriceanu s-a pronunţat în acest scandal: „Cred că demersurile acestora

(pensionarilor – n.r.) pentru o viaţă mai bună, o viaţă decentă sunt justificate. Dar mi se pare regretabil că PSD şi PD-L fac asemenea gesturi care nu fac decât să stârnească acestor oameni speranţe pe care, din păcate, nici ei, dacă ar fi la guvernare, nu ar putea să le îndeplinească“.

Greva de la Dacia, un semnal de alarma pentru companiile ce vad in Romania o sursa de mana de lucru ieftina in Europa

Presa internationala atrage atentia ca greva de la Dacia ar putea fi un semnal de alarma pentru companiile care vedeau in Romania o sursa de mana de lucru ieftina in Europa. "Le
Monde" comenteaza ca acest conflict salarial este o premiera in Europa ce scoate in evidenta exasperarea unor oameni in fata dispariatilor salariale. "Un muncitor francez castiga de cinci ori mai mult decat un muncitor roman ", scrie publicata citata. Intrarea, in ianuarie 2007, a Romaniei in Europa largita a intarit vointa muncitorilor romani de a nu mai fi considerati europeni de categoria a doua. Cu toate acestea, comenteaza revista germana "Der Spiegel", desi greva declansata de mii de muncitori de la filiala romana a grupului Renault ar putea compromite productia, nu s-ar putea spune ca muncitorii sunt cei care ''au asul in mana''. In opinia jurnalistilor straini, asul s-ar afla in maneca grupului Renault din simplul motiv ca acesta poate cauta tari cu mana de lucru mai ieftina decat Romania. Nu intamplator, conducerea agita spectrul amenintarii cu noi proiecte de implantare ale Loganu-ului in India, Rusia sau Maroc, pentru a-i descuraja pe salariatii romani sa-si continue miscarea revendicativa. "Der Spigel" scrie ca greva de la Dacia este monitorizata cu atentie si de alti producatori de automobile care vizeaza productia pe piata externa. Publicatiile straine noteaza ca, aceasta greva reaminteste ca, intr-o Europa largita, solidaritatea sindicala asupra chestiunii salariale in tarile nou aderate nu poate fi in contradictie cu viitorul locurilor de munca din Europa occidentala.
Din 24 martie, salariatii uzinei Dacia din Romania au intrat in greva generala in urma esecului negocierilor salariale anuale. Principalul punct de dezacord intre conducere si Sindicatul Automobile Dacia (SAD) se refera la salarii: SAD cere o majorare a veniturilor pentru salariati de 147 de euro, in conditiile in care salariul mediu lunar al muncitorilor este intre 250 si 300 de euro. Conducerea, la randul sau, a propus o crestere de 42 de euro si a decis sa intenteze o actiune in justitie de contestare a caracterului legal
al grevei, incercand sa discrediteze miscarea, urmata, totusi, de cei 7.500 de muncitori ai fabricii din Pitesti, noteaza Emmanuel Couvreur in editorialul sau publicat de ziarul "Le Monde" si consultat de Rompres.
Acest conflict salarial constituie o premiera in Europa. El exprima o revendicare esentiala de justitie sociala la scara europeana: salariatii romani vor sa fie recunoscuti la justa lor valoare.

Editorialistul aminteste ca, un muncitor francez castiga de cinci ori mai mult decat un muncitor roman. In opinia sa, dincolo de revendicarea salariala in sine, determinarea grevistilor romani ilustreaza vointa unei recunoasteri depline a lor in cadrul sistemului industrial al Grupului Renault si a calitatii lor de cetateni europeni, noteaza autorul.
Acest conflict contesta, pe de alta parte, o dezvoltare industriala bazata pe un progres social cu doua viteze. Optiunea Renault de a cumpara 51 % din capitalul Dacia in 1999 se baza pe ambitia sa de a fabrica un autoturism la un pret scazut pe o piata in puternica crestere, profitand de diferenta salariala pentru a asigura rentabilitatea produsului
. "Le Monde" scrie ca, de fapt, asistam din 2004 la un "boom" al modelului Logan. Vanzarile au luat avant, iar capacitatea anuala a productiei ar urma sa atinga 400.000 de autoturisme in 2009. Pentru operatorul roman, acest lucru inseamna un ritm de 61 de masini pe ora, altfel spus un ciclu de productie comparabil cu cel existent in cele mai bune fabrici europene.

Conducerea grupului nu ezita sa spuna ca vanzarea Logan-ului a permis obtinerea de beneficii financiare importante, anuntandu-si decizia de a-si extinde productia pe piata din India si Maroc.
Astfel, intr-un moment in care piata autoturismelor se confrunta cu o stagnare, chiar cu o scadere a productiei, in Europa occidentala, salariatii romani au sentimentul ca participa la avantul grupului, fara sa obtina vreun beneficiu financiar. Intrarea, in ianuarie 2007, a Romaniei in Europa largita a intarit vointa muncitorilor romani de a nu mai fi considerati europeni de categoria a doua, acreditandu-se ideea ca masinile la "preturi scazute" corespund unor salarii "mici".
De zece ani incoace, esecul negocierilor salariale anuale din Romania este totusi trait ca o intalnire sociala cu valoare de test. Care, in mod evident, nu a fost pregatita decat cu sentimentul naiv al unei treceri fortate asupra pretului social ce trebuia platit. Fapt ce poate crea impresia ca se pot cere la infinit performante tot mai mari si o competitivitate sustinuta mizandu-se, in principal, pe nivelele scazute ale remuneratiei.

Iar acum, conducerea agita spectrul amenintarii cu noi proiecte de implantare ale Loganu-ului in India, Rusia sau Maroc, pentru a-i descuraja pe salariatii romani sa-si continue miscarea revendicativa. Este si acesta un mod de a duce razboiul, dar care nu este deloc credibil. Renault a investit deja peste un miliard de euro in Romania, iar Dacia reprezinta astazi, direct sau indirect, aproximativ 120.000 de locuri de munca. Daca romanii pot sa ajute in continuare Renault sa fabrice masini la preturi abordabile pentru cea mai mare parte a modelelor, Renault nu se poate dispensa de romani pentru a-si vinde celelalte autoturisme din gama.
Actuala greva de la uzinele Dacia demonstreaza in mod spectaculos ca, in lipsa unei politici sociale la nivel international, companii
precum Renault nu pot participa la constructia Europei sociale decat in mod conflictual si improvizat. Grupul Renault nu va putea, mai devreme sau mai tarziu, decat sa se aplece in fata evidentei istorice. Aceasta greva reaminteste de asemenea ca, intr-o Europa largita, solidaritatea sindicala asupra chestiunii salariale in tarile nou aderate nu poate fi in contradictie cu viitorul locurilor de munca din Europa occidentala.

In opinia jurnalistilor de la " Le Telegramme", greva salariatilor de la uzina Dacia ar putea fi un semnal de alarma pentru constructorul de automobile Ford si ar putea schimba situatia pentru multinationalele care vedeau in Romania o sursa de mana de lucru ieftina in Europa.
Publicatia scrie ca greva ar putea compromite productia, dar nu s-ar putea spune ca muncitorii sunt cei care ''au asul in mana''. Renault este deja in cautarea unor locatii in tari unde salariile sunt chiar mai scazute, pentru a produce marca Sedan. Pentru ziarul italian "Liberazione" angajatii de la Dacia se situeaza in pozitie de forta.
Presa straina subliniaza ca greva de la Dacia este monitorizata cu atentie si de alti producatori de automobile care vizeaza productia pe piata externa. De exemplu, scrie "Del Spigel", se asteapta ca Ford Motor Company, care este actionarul majoritar al fostului centru de productie auto
Automobile Craiova, sa investeasca peste 1 miliard de dolari pentru a produce masini si echipamentele respective.

APADOR-CH: Jandarmeria nu avea motive să intervină în forţă împotriva militanţilor anti-NATO

ntervenţia jandarmilor împotriva tinerilor militanţi anti-NATO a fost nejustificată şi disproporţionată, este concluzia la
care au ajuns specialiştii APADOR-CH care cer şi sancţionarea celor au ordonat descinderea. Din raportul întocmit de APADOR-CH rezultă că jandarmeria nu avea motive să intervină în forţă împotriva celor 46 de persoane care se aflau într-o hală a fostei fabrici Timpui Noi. Potrivit raportului, grupul de tineri protestatari nu avea arme, droguri sau substanţe interzise, nu planifica demonstraţii violente şi nu făcea decât să îşi manifeste paşnic opiniile anti-război şi anti-NATO. Mai mult, investigaţiile APADOR-CH au scos la iveală că poliţiştii de la Secţia 12 au supus una din persoanele reţinute la un tratament
degradant, solicitându-i să se dezbrace complet în sediul secţiei. În aceste condiţii, organizaţia cere sancţionarea celor care au dispus şi coordonat descinderea, dar şi a executanţilor operaţiunii. Pe 2 aprilie, în prima zi a desfăşurării Summit-ului NATO la Bucureşti, Poliţia şi Jandarmeria au intervenit în forţă împotriva unui grup de persoane aflate într-o hală a SC Flaros SA, iar 54 de persoane au fost private de libertate pentru câteva ore în mai multe secţii de poliţie din sectorul 3.

Instanţa nu i-a acordat daune mai mari lui Cozma considerând că a obţinut de 10 ani de libertate

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în motivarea deciziei prin care nu i-a acordat lui Cozma despăgubiri mai mari de 10 mii de euro, că deşi liderul minerilor a stat în arest ilegat 178 de zile, el a avut de câştigat 10 ani de libertate, printr-un act de clemenţă al şefului statului, Ion Iliescu.

"Chiar dacă a fost reţinut nelegal 178 de zile, el (n.n. Miron Cozma) este beneficiarul a 10 ani de libertate acordaţi prin clemenţa unei autorităţi a statului, ceea ce, prin comparaţie, reprezintă în mod cert un câştig (chiar dacă acestă libertate a fost restrânsă prin 178 de zile de detenţie nelegală)", se arată în motivarea instanţei, care a apreciat ca nefondat apelul declarat de Miron Cozma, în care acesta reclama
faptul că daunele acordate de Tribunalul Bucureşti, în cuantum de 10.000 de euro, sunt prea mici, în raport de prejudiciul suferit.

Curtea de Apel Bucureşti mai arată faptul că suma de 10.000 de euro nu a fost stabilită în mod arbitrar. "Acest cuantum a fost stabilit la
o sumă rezonabilă, având în vedere situaţia specială în carea fost arestat reclamatul şi faptul că, cu toate circumstanţele graţierii care i-au fost în mod cert favorabile, s-a stabilit judiciar existenţa unei detenţii nelegale de 178 de zile", mai apreciază magistraţii Curţii de Apel.

Curtea de Apel Bucureşti mai arată, în motivarea deciziei de respingere şi a apelului declarat de Ministerul de Finanţe, că suma acordată cu titlul de daune morale pentru cele 178 de zile nu este "exagerat de mare", mai ales că prejudiciile psihice suferite de Miron Cozma şi de familia sa au fost dovedite prin administrarea
unui probatoriu complex. Instanţa mai arată că asupra stării de arest ilegal s-a pronunţat deja o instanţă, şi anume Judecătoria Craiova, a cărei sentinţă penală este irevocabilă.

În baza acestor considerente, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că acţiunea lui Miron Cozma, de a cere despăgubiri pentru cele 178 de zile în care a fost reţinut ilegal, este admisibilă, în temeiul articolului 504, alineat 2, Cod procedură penală (Cpp), potrivit căruia "are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal".

N-avem voie în pădure să culegem fragi şi mure!

upă 1990, pădurile româneşti au intrat într-un proces de distrugere sistematică. Aşa că, în an electoral, legiuitorul a judecat strâmb şi a decis să schimbe Codul Silvic adoptat în 1996. Că a decis să-l schimbe şi poate să-l şi adapteze noilor nevoi nu ar fi un lucru aşa rău, însă de aici şi până la a include în el aberaţii hilare este deja prea mult. Spre exemplu, dacă în celelalte ţări europene oricine poate culege din pădure ciuperci comestibile sau fructe de pădure, dacă este vorba de cantităţi mici, destinate strict uzului propriu, în România articolul 58 al noului Cod Silvic prevede că toate acestea sunt declarate proprietatea celui care deţine pădurea şi este nevoie de aviz sau autorizaţie pentru orice recoltare, neprevăzându-se excepţii sau limite. a prima vedere, noul Cod Silvic, publicat deja în Monitorul Oficial nr. 238/27 martie 2008, poate părea o lege modernă şi mult mai bună decât vechiul Cod datând din 1996, dar lasă loc la interpretări în privinţa administrării pădurilor şi atrage critici. La
o privire mai atentă, acest Cod arată că cei care l-au redactat şi aprobat nu l-au citit şi nu l-au înţeles, iar alţii au acţionat cu bună ştiintă când au inserat multiplele aberaţii pe care le conţine. Noul Cod Silvic aduce schimbări în privinţa administrării pădurilor, dar lasă loc la interpretări care au creat imediat conflicte. Proiectul de lege al noului Cod Silvic, aşa cum a ieşit de la Senat, lasă portiţe deschise pentru a permite distrugerea pădurilor, în loc să le protejeze. Aceasta este concluzia directorului executiv al Asociaţiei turistice sportive, civice şi ecologiste "Clubul de cicloturism Napoca", Radu Mititean. Acesta ne-a prezentat câteva argumente care nu ascund niciun echivoc. În primul rând, proiectul este permisiv în privinţa scoaterii de terenuri din fondul forestier. Astfel, terenurile de până la un hectar pot fi scoase din fondul forestier foarte uşor, doar cu aprobări de la Inspectoratele Silvice. Mititean spune că această procedură poate naşte noi abuzuri, existând riscul ca actuala suprafaţă împădurită a ţării să scadă şi mai mult. Suntem singurii europeni care permit păşunatul în pădure În al doilea rând, proiectul nu stabileşte că toate pădurile, indiferent de forma de proprietate şi de mărime, trebuie să fie administrate de un ocol silvic. Asta nu are cum ajuta proprietarii persoane fizice sărace să-şi păstreze pădurile, spune Mititean. Noul Cod ar putea permite păşunatul în păduri, atât în cele de producţie, cât şi în cele de protecţie, ceea ce va duce la distrugerea puieţilor. Se pare că România este singura ţară din Uniunea Europeană care permite acest lucru. Prin noua lege se consfinţeşte monopolul administrării parcurilor naţionale şi naturale
de către un agent economic interesat, prin definiţie, în primul rând de exploatarea pădurii, nu de protecţia ei. Noul Cod permite scoaterea din circuitul silvic a unor suprafeţe forestiere şi defrişarea lor sau ridicarea de vile/case de vacanţă în pădure, astfel încât acele păduri pot deveni uşor şi repede altceva decât pădure. De asemenea, prin noul Cod Silvic se forţează într-un mod ridicol, inclusiv din punct de vedere al tehnicii legislative, construcţia de drumuri forestiere, proclamând textual că "mărirea gradului de accesibilizare a fondului forestier constituie o condiţie de bază a gestionării durabile a pădurilor". Deci asta era: din lipsă de drumuri forestiere, nu s-au putut până acum gestiona durabil pădurile României. Apoi, noul Cod Silvic, în loc să înăsprească normele şi condiţiile de autorizare şi realizare a drumurilor, dezechilibrează domeniul şi acordă o "libertate" greu justificabilă logic şi legal
. Aşadar, s-a prevăzut că pentru construirea de noi drumuri forestiere nu mai este nevoie nici măcar de autorizaţie de construire.

Victima doctorului „Taie-penis” isi intelege sotia care l-a parasit

Ion Jiga, victima doctorului Naum Ciomu, e la
pământ. Soţia sa a intentat divorţ, după patru ani în care soţii Jiga au trecut printr-un adevărat coşmar. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, ne-a declarat că Ciomu i-a luat şi “stropul de bucurie” pe care îl mai avea, adică familia.

“Suntem în divorţ”, ne-a declarat cu tristeţe Ion Jiga, bărbatul căruia medicul
Naum Ciomu i-a secţionat penisul în trei părţi. “Ciomu m-a nenorocit o dată
, în urmă cu patru ani, şi a doua oară acum, când soţia mea a intentat divorţ. Acest om mi-a luat şi stropul de bucurie pe care îl mai aveam: soţia şi fetiţa”, ne-a spus Ion Jiga.

Victima lui Ciomu spune că gestul soţiei sale nu l-a luat prin surprindere. “Am căzut amândoi de acord să divorţăm. Nu am fost luat prin surprindere. O înţeleg şi o respect în continuare. Asta e, dra-goste cu de-a sila nu se poate. Trebuie să merg înainte”, a adăugat Jiga. Liliana Cecilia Jiga a introdus acţiunea de divorţ la începutul acestui an, azi urmând să se desfăşoare cel de-al doilea termen.

În ceea ce priveşte, procesul pe care Ion Jiga i l-a intentat doctorului Ciomu şi care tărăgănează de patru ani, bărbatul ne-a spus că s-a săturat până peste cap de amânările justiţiei. “M-am săturat atât de mult de acest proces, încât n-am cuvinte să mai spun. Acum, sunt atât de supărat, încât chiar nu mă mai interesează acest proces. Sunt distrus, oricum”, ne-a mai spus Ion Jiga.

"Le-am propus o soluţionare amiabilă"

Avocatul lui Ion Jiga, Mihai Olariu, ne-a declarat că Liliana Cecilia Jiga “a solicitat în instanţă desfacerea căsătoriei din vina soţului, invocând motive clasice, de genul nepotrivire de caracter. Vom vedea în instanţă ce va susţine exact doamna. Eu le-am propus o soluţionare amiabilă, însă cei doi soţi nu s-au înţeles”.

Se ştie însă că soţii Jiga sunt înglodaţi în datorii, din cauza tratamentelor medicale şi chirurgicale la care Ion Jiga a fost supus în nenumărate rânduri. De asemenea, aşa cum arată şi rezultatul expertizei solicitate de instanţă, Ion Jiga nu mai are funcţie sexuală, deci nu mai poate întreţine relaţii sexuale
, acesta fiind un motiv important pentru divorţ.

Erau împreună din vara lui ‘99

Ion Jiga şi soţia sa au trăit o frumoasă poveste de dragoste, aşa cum ne-au povestit chiar ei într-un interviu mai vechi, pe vremea când nu se punea problema divorţului. În urmă cu aproape nouă ani, tânărul Jiga, pe atunci de 28 de ani, o cunoştea pe cea pe care şi-a dorit-o alături “la bine şi la rău”.

“Lucram amândoi în acelaşi loc. Aşa mi-am cunoscut soţia. De cum am văzut-o mi-a plăcut totul la ea. Zâmbetul care-i lumina faţa, ochii, totul. Mi-am luat inima
în dinţi şi am invitat-o la o cafea. Ne-am simţit foarte bine împreună. Şi au urmat alte întâlniri”, ne-a povestit Ion Jiga. Soţia lui ne mărturiseşte că nu a fost dragoste la prima vedere, dar în timp a fost învăluită ca într-o vrajă.

“Ce mi-a plăcut cel mai mult la el? Era sincer şi mă simţeam protejată. Avea atâta grijă de mine”. S-au cunoscut în 11 iulie 1999, iar la sfârşitul lui octombrie se mutau deja împreună. În vara lui 2000 cei doi tineri hotărăsc să se căsătorească mai ales că era pe drum un bebeluş, o fetiţă dulce, care acum are 7 ani. Până la tragicul eveniment au fost un cuplu perfect. “Aveam în plan un băieţel”, ne-a spus Liliana cu lacrimi în ochi.

Procesul Jiga-Ciomu se judecă pe 30 aprilie

Tribunalul Bucureşti va relua în 30 aprilie procesul în care doctorul Naum Ciomu e judecat pentru vătămare corporală gravă. Avocatul lui Ion Jiga a cerut termen să studieze rezultatele expertizei din care rezultă că Jiga nu şi-a reluat funcţia sexuală.

Expertiza trebuie efectuată pentru a vedea cuantumul daunelor morale şi pentru a evalua răspunderea penală a medicului Naum Ciomu. Acesta fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi la plata a 125.000 euro daune morale şi 9.866 lei daune materiale.

Tăriceanu: menţinerea tichetelor cadou nu afectează construcţia bugetară

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acordarea de tichete cadou nu afectează construcţia bugetară, dar a evitat să răspundă întrebării legate de raţionamentele pentru care a decis să păstreze aceste facilităţi pentru angajaţii statului, deşi se arătase împotriva lor cu o zi în urmă.

"Există două categorii de măsuri la
care ne putem referi: e vorba de solicitări pentru drepturi salariale sau alte câştiguri salariale noi, majorări şi aşa mai departe (....) şi despre drepturi câştigate. Discuţia e complet în alt plan cât priveşte acordarea de tichete cadou, ele sunt deja legiferate, nu e vorba de o măsură care să afecteze în plus construcţia bugetară şi anvelopa salarială", a declarat Tăriceanu, refuzând să dea alte detalii. El s-a rezumat să spună că în 2008 creşterile salariale au fost dimensionate astfel încât să nu fie puse în pericol echilibrele macroeconomice şi bugetare.

Conducerea PNL i-a cerut, miercuri, ministrului finanţelor Varujan Vosganian să evalueze impactul tichetelor cadou asupra bugetului, fiind posibil ca Executivul să revină asupra deciziei de a nu mai acorda aceste facilităţi bugetarilor. Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu a precizat că, în măsura în care tichetele cadou nu afectează echilibrul economic, atunci BPC îi cere ministrului să aprobe eliberarea acestora în continuare. Potrivit lui Meleşcanu, analiza ar urma să fie gata până la sfârşitul săptămânii.

Temperaturi de vară, în aprilie: vremea continuă să se încălzească

Temperaturi de vară, în aprilie. Meteorologii spun că până la sfârşitul săptămânii, vremea continuă să se încălzească, iar sâmbătă, se va atinge vârful de căldură al acestei perioade.

Dacă în vestul, centrul şi nordul ţării se vor atinge maxime între 20 şi 25 de grade, în sud şi sud-est, se poate vorbi despre o zi de vară în toată regula. Temperaturile vor ajunge chiar la
29 de grade.

La începutul săptămânii viitoare, temperatura va scădea uşor şi se va reveni la regimul termic normal, adică la maxime cuprinse între 15 şi 20 de grade.

Protest al taximetristilor in Capitala

Peste 6000 de taximetristi din intreaga tara sunt asteptati, joi, la Bucuresti, pentru a participa la
un miting de protest de amploare. Soferii urmeaza sa se adune in Piata
Charles de Gaulle in jurul orei 10.00 si dupa doua ore vor porni spre Calea Victoriei. In jurul orei 13.00, marsul va continua spre Palatul Parlamentului, unde taximetristii ar urma sa ajunga in jurul orei 13.30.
Protestarii cer reducerea accizelor la carburant, eliminarea taxei de prima inmatriculare pentru transportatorii autorizati, pe motiv ca acestia reprezinta o utilitate publica, transmite Realitatea TV.

Administraţia Dacia a făcut recurs în cazul grevei salariaţilor

Admnistraţia Dacia Automobile Pitesti a anunţat că patronatul a introdus acţiunea de recurs la decizia de ieri a Tribunalului Argeş, prin care greva generală a sindicaliştilor din societate a fost declarată legală. Tribunalul ar urma să trimită dosarul
spre judecare instanţei superioare, iar recursul să se judece în aproximativ două săptămâni.

Tribunalul Argeş a decis, ieri, că greva generală a sindicatului de la Dacia Automobile este legală şi a dispus ca adminstraţia să plătească 1.500 de lei cheltuieli de judecată.

Astăzi, peste şase mii de oameni au protestat timp de trei ore în Piteşti. La
mitingul organizat de angajaţii Dacia au participat şi muncitori afiliaţi Blocului
Naţional. Angajaţii de la Dacia sunt în grevă din 24 martie şi solicită o majorare salarială de 550 de lei, în timp ce patronatul a oferit la ultima negociere o ajustare a salariului cu 394 de lei.

În audiovizual, greşeli mai puţine, dar care se repetă

Greşelile de ortografie şi punctuaţie şi lipsa acordului sunt printre cele mai întâlnite erori în exprimarea jurnaliştilor din audiovizual, arată "Raportul asupra calităţii limbii române în audiovizual", prezentat, astăzi, de membrii Institutului de Lingvistică şi CNA.

Monitorizarea din perioada 1 - 21 martie, aflată la
a treia ediţie, arată că unele dintre cele mai dese greşeli înregistrate în textele scrise (titrări, crawluri) sunt cele de ortografie şi punctuaţie, printre care se numără absenţa cratimei ("şi ma lovit" - Prima TV, 21 martie), introducerea greşită a cratimei ("Lăsa-ţi, domnule, să vadă cum e aici!" - Antena 1, 11 martie; "Lăsa-ţi gura! - Antena 1, 11 martie), scrierea secvenţei finale i/ii/iii ("copii
săi" - TVR 1, 7 martie; "banii
noştrii" - Antena 1, 11 martie; "angajaţii noştrii" - Antena 1, 19 martie).

În plus
, printre erorile de punctuaţie au fost amintite lipsa virgulei ("Jerod cum stăm?" - Prima TV, 5 martie; "Sărut mâna mamă" - Naţional TV, 18 martie; "Şi eu ce fac Mircea" - Pro TV, 15 martie; "Şefu' veniţi să vă uitaţi!" - Pro TV, 19 martie), apariţia virgulei între subiect şi predicat - "Direcţia Naţională Anticorupţie, încalcă legea, sprijinită de organele superioare" (OTV, 7 martie).

De asemenea, în pronunţie, persistă erorile în citirea literei "x" - "ecsecutare" (Naţional TV, 3 martie), "ecsemplu" (OTV, 4 martie), "ecsistă" (OTV, 4 martie), "ecserciţiile" (Antena 3, 12 martie)", precum şi alte pronunţii greşite: "colega mea, reporter de servici" (Radio România Actualităţi, 20 martie), "A fost dat afară pe uşe" (OTV, 13 martie), "şaptisprezece" (Antena 1), "Ce repercursiuni va avea pentru ţara noastră" (B1 TV, 2 martie).

Totodată, dezacordurile se numără printre cele mai des întâlnite greşeli de sintaxă. Astfel, potrivit cercetătorilor, au fost înregistrate greşeli precum: "Ce-s cu fiţele astea de doi lei?" (OTV, 6 martie), "cu siguranţă va fi unul dintre subiectele care va fi pe larg dezbătut" (Realitatea TV, 16 martie), "Alături de Statele Unite, Rusia şi Europa, al cărui laborator a fost instalat" (Naţional TV, 14 martie), "aderaţi la un grup a cărei ideologie..." (Info Pro, 7 martie), "locuitorii a doisprezece ţări, printre care şi România" (Radio Guerrilla, 7 martie), "S-a născut la orele doisprezece" (B1 TV, 5 martie).

Printre erorile de sintaxă se află şi omiterea prepoziţiei "pe" - "un dosar
care îl cunosc" (B1 TV, 5 martie), "preţurile care le puneau ei în plus" (RTV, 6 martie), "la datele care le aveţi" (OTV, 2 martie), greşeală întâlnită şi la Antena Satelor (12 martie), Antena 3 (11 martie), TVR 2 (12 martie) şi TVR 1 (5 martie).

Şi pleonasmele îşi fac loc în exprimarea jurnalistică: "Un refren care poate fi posibil" (Radio România Actualităţi, 13 martie), "detalii şi multe alte amănunte în câteva minute" (Pro TV, 6 martie), "Mai repetaţi-l odată, vă rog, telefonul!" (Antena Satelor, 5 martie), "A găsit poşeta abandonată, dar însă era goală" (Antena 1, 19 martie).

"Sperăm ca din aproape în aproape să obţinem o calitate mai bună a limbii române în audiovizual. La o primă vedere, numărul greşelilor pare a fi mai mic, în schimb unele greşeli se repetă în ciuda avertizărilor anterioare. Vom face tot ce ţine de CNA, în limita legii, pentru a asigura o bună calitate a limbii în audiovizual", a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Primul raport a fost publicat în decembrie 2007, în urma monitorizărilor realizate în perioada 15 octombrie - 25 noiembrie, iar al doilea, pe 31 ianuarie, monitorizările fiind realizate în perioada 26 noiembrie - 11 decembrie.

Exportul de marfuri moldovenesti a crescut

In ianuarie-februarie 2008 activitatea de comert exterior a Republicii Moldova, comparativ cu perioada similara a anului 2007, a inregistrat o evolutie dinamica. In acest rastimp exporturile au sporit cu 29,3 la suta, iar importurile - cu 34,8 la
suta, informeaza Biroul
National de Statistica.

Astfel, potrivit Marianei Ene, sefa de directie la BNS, in primele doua luni ale acestui an, exportul de marfuri din R. Moldova a fost estimat la 212,5 mln de dolari SUA. In aceasta perioada livrarile de marfuri autohtone destinate tarilor Uniunii Europene au fost in crestere cu aproape 22 la suta, iar cele destinate statelor CSI s-au majorat de 1,6 ori, comparativ cu ianuarie-februarie 2007.

Principalele tari-partenere ale Republicii Moldova in derularea exporturilor au fost Rusia, Romania, Italia, Ucraina, Belarus, Germania, Polonia, Franta etc.

Numai pe parcursul lui februarie a.c. exportul de marfuri din R. Moldova s-a cifrat la aproape 124 mln de dolari SUA sau cu circa 40 la suta mai mult fata de luna precedenta si cu 36,5 la suta mai mult, comparativ cu februarie 2007, a subliniat
sursa citata.

In ianuarie-februarie 2008 importul total de marfuri in Moldova a fost estimat la peste 632 mln de dolari SUA.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, in primele doua luni ale acestui an, a fost de 33,6 la suta fata de 35 la suta, in ianuarie-februarie 2007.

Mariana Ene a precizat ca datele sus-mentionate nu includ operatiunile de export-import ale intreprinderilor si organizatiilor din partea stinga a Nistrului si mun. Bender.

Braghis: „Negocierile reprezinta singura cale de reglementare a problemei transnistrene”

Negocierile reprezinta singura cale de reglementare a problemei transnistrene”, considera liderul Partidului Social-Democrat (PSD), ex-premierul Dumitru Braghis.
El a declarat ca, din aceasta cauza, intentia presedintelui Vladimir Voronin de a se intilni cu liderul de la
Tiraspol Igor Smirnov este una salutabila.
„Totodata, asteptarile mele privind rezultatele acestei intrevederi sunt destul de pesimiste”, a declarat Dumitru Braghis, explicandu-si afirmatia prin faptul ca „informatia care vine de la Chisinau si Tiraspol privind preconizata intrevedere este contradictorie in mai multe momente esentiale”.
„De aceea, nu cred ca pot urma rezultate concrete”, a mai spus el, citat de DECA-press.
Luni, presedintele Vladimir Voronin si liderul de la Tiraspol Igor Smirnov au avut o convorbire telefonica in cadrul careia au convenit asupra unei intrevederi in timpul apropiat. Deocamdata, nu se stie cand anume va avea loc aceasta.