vineri, 18 septembrie 2009

"Un conflict cu Irakul nu va declansa al treilea razboi mondial"

Un conflict cu Irakul - in cazul in care va exista unul - nu va declansa cel de-al treilea razboi mondial, a declarat ministrul american al apararii, Donald Rumsfeld, intr-un interviu acordat canalului de televiziune CNN. "Nu pot spune daca utilizarea fortei in Irak va dura cinci zile, cinci saptamani sau cinci luni, dar va asigur ca nu va dura mai mult. Nu va avea loc un al treilea razboi mondial", a subliniat el, amintind ca fortele SUA sunt acum "mult mai puternice" decat in urma cu 10 ani, in timpul Razboiului din Golf. Potrivit lui, pana in prezent nu s-a luat nici o decizie cu privire la inceperea unui razboi impotriva Irakului, in intentia de a lasa regimului de la Bagdad timpul necesar pentru a se conforma ultimei rezolutii ONU. "Presedintele SUA nu a sugerat ca acest lucru va fi necesar", a aratat Rumsfeld, desi - aminteste CNN - George W. Bush a subliniat in repetate randuri posibilitatea utilizarii fortei impotriva regimului de la Bagdad. In cazul in care se va declansa un razboi impotriva Irakului, el va fi urmat de o perioada in care fortele coalitiei vor ramane pe teritoriul tarii pentru a descoperi si neutraliza orice arma de distrugere in masa, pentru a acorda asistenta umanitara si a asista la formarea unui "guvern provizoriu" la Bagdad. "In absenta unui dictator, in absenta regimului lui Saddam Hussein, scopul nostru va fi in primul rand ca Irakul sa fie un stat unit, sa devina o tara libera de arme de distrugere in masa, care nu va incerca sa impuna vecinilor vointa sa, in care vor fi respectate drepturile minoritatilor si ale grupurilor etnice", a spus in incheiere Rumsfeld.