duminică, 16 august 2009

89 de elevi au fost prinşi copiind la proba scrisă de limba şi literatura română la bac

89 de elevi din toată ţara au fost eliminaţi din examen pentru tentative de copiat
la prima probă scrisă a bacalaureatului, cea de limba şi literatura română, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

"Elevii eliminaţi au încercat să copieze fie după fiţuici, fie au păstrat telefonul mobil, deşi acest lucru era interzis. Am avut cazuri care deja devin clasice, ceasul
care afişează texte, respectiv subiectele rezolvate. Nu au fost atât de mulţi elevi eliminaţi, este vorba de unul la o mie, însă profesorii supraveghetori au fost exigenţi şi şi-au făcut datorie", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.

Ministerul Educaţiei a actualizat lista elevilor eliminaţi din examen la proba scrisă de limba română, numărul elevilor eliminaţi ajungând la 89. Dintre aceştia, 24 sunt din Bucureşti.