luni, 23 februarie 2009

Pâinea s-ar putea scumpi cu 20%, până la sfârşitul lunii

„Preţurile care sunt vehiculate pentru noua recoltă sunt destul de mari. Preţul este cel mai mare pe care l-am plătit noi până acum. Se vehiculează 5.000 - 5.300 de lei vechi pe kilogram la grâul încărcat în mijlocul de transport. Noi nu am plătit până acum mai mult de 4.000 - 4.100 lei “ - Alin Giurea, directorul general al Pambac Bacău
Pâinea s-ar putea scumpi cu 20%, până la sfârşitul lunii

Până la sfârşitul acestei luni, românii ar putea cumpăra pâine mai scumpă cu până la 20%, ca urmare a unor majorări de preţuri care ar putea fi operate în perioada următoare. Scumpirea pâinii va fi decisă în două-trei săptămâni, când grâul din vechea recoltă se va epuiza, iar materia primă utilizată va fi în totalitate din noua recoltă. Firmele de morărit şi panificaţie susţin că preţul grâului este foarte ridicat în acest an, deoarece cantităţile disponibile sunt de cinci ori mai mici faţă de 2006.

Preţul este, în medie, de 5.000-5.500 de lei vechi pe kilogram şi poate ajunge şi la 5.600-5.700 de lei, faţă de preţul de referinţă de anul trecut, de 4.500 de lei pe kilogram (mulţi agricultori au comercializat însă sub acest prag - n.r.), potrivit informaţiilor furnizate agenţiei Mediafax de mai mulţi producători. “Preţurile care sunt vehiculate pentru noua recoltă sunt destul de mari. Preţul este cel mai mare pe care l-am plătit noi până acum. Se vehiculează 5.000 - 5.300 de lei vechi pe kilogram la grâul încărcat în mijlocul de transport. Noi nu am plătit până acum mai mult de 4.000 - 4.100. Deocamdată operăm cu grâu din recolta veche, cu mici amestecuri din recolta nouă. Începând cu a doua jumătate a lunii iulie, vom folosi mai ales grâu din noua recolta şi vom şti exact pe ce cantităţi şi pe ce calitate contăm.

Atunci vom putea lua o decizie privind preţul pâinii», spune directorul general al firmei Pambac Bacău, Alin Giurea. Acesta a afirmat, în schimb, că firma
va scumpi făinurile treptat, pentru început cu circa 3-4%, majorarea putând ajunge şi la 20%, până la finele lunii iulie. “Preţul la grâul din noua recoltă este cuprins între 4.700 de lei şi 5.500 -5.600 de lei vechi pe kilogram. Este un preţ mare. Deocamdată, nu putem spune cu cât o să crească preţul pâinii. În circa două săptămâni, pe la jumătatea lunii iulie, când vom şti exact ce grâu putem cumpăra şi la ce preţuri, vom putea stabili», a spus, la rândul său, preşedintele grupului Boromir, Dinel Boromiz. Poziţii similare au şi companiile Loulis şi Vel Pitar, care nu au stabilit deocamdată un nou preţ pentru pâine.

Companiile din industria de morărit şi panificaţie speră într-o stabilizare a pieţei, concretizată în scăderea preţului la grâu, dar numai dacă în piaţă vor creşte cantităţile disponibile. Acest lucru nu este însă foarte probabil, potrivit preşedintelui patronatului Rompan, Aurel Popescu, care estimează că, în acest an, cantitatea care va putea fi vândută pentru morărit va fi de circa un milion de tone, faţă de cinci milioane de tone anul trecut. Importul de grâu este o opţiune luată în calcul de producători. Importurile ar putea determina de asemenea scumpiri ale produselor de panificaţie, întrucât implică şi costuri de transport.