luni, 23 februarie 2009

Solana consideră Iranul vinovat de instabilitatea din Orientul Mijlociu

Recentul atentat asupra forţelor de menţinere a păcii din Liban, soldat cu moartea a şase militari spanioli, nu poate fi separat de acţiunile mişcării radicale palestiniene Hamas în teritorii. Această declaraţie a venit din partea Înaltului Reprezentant pentru Politică Externă al Uniunii Europene, Javier Solana.

"Identitatea celor care au comis atentatul de la 24 iunie nu este cunoscută, dar ar fi o naivitate ca acest eveniment să nu fie privit într-un context mai larg, regional", a precizat Solana. Oficialul european a făcut referire la rolul jucat de Iran în menţinerea instabilităţii din Orientul Mijlociu. El a citat, în acest sens, declaraţia făcută, săptămâna trecută, de emisarul iranian, Ali Larijani, pentru revista Newsweek, potrivit căreia regimul de la Teheran susţine organizaţia Hamas.

Solana a anunţat, de asemenea, că următoarele discuţii de pace israeliano-palestiniene, mediate de Occident şi lumea arabă, vor avea loc la Cairo, la jumătatea lunii iulie. Înaltul oficial european a declarat că ajutorul politic şi financiar pentru Autoritatea Palestiniană este vital. El a mai precizat că, la un moment dat, va fi necesară prezenţa unei forţe de pace în Fâşia Gaza şi Cisiordania.