Postul de ministru, un intermezzo in cariera de starleta TV a lui Cioroianu

Adrian Cioroianu si-a inceput mandatul de ministru de externe avand constiinta ca, pentru o perioada, trebuie sa mearga precum fachirul pe cioburi: incet si cu atentie maxima. Toate semnalele impuneau o asemenea atitudine. Decaderea lui Razvan Ungureanu, prins in lupta dintre Palate, atitudinea lui Traian Basescu fata de nominalizarea sa si semnalele diplomatice l-au pus pe Cioroianu in defensiva.

Aceasta era o postura neobisnuita pentru un politician ridicat exclusiv prin puterea tubului catodic. Un personaj obisnuit sa apara in show-uri televizate pe teme de istorie, politica, life-style, sau sa scrie editoriale despre fotbal, filosofie sau politologie. Mai mult, Cioroianu a fost singurul parlamentar implicat in mega-productia „Mari romani“ a televiziunii publice, evident, din pozitia de istoric. Atitudinea de tip „low-profile“ a durat putin, in primul rand pentru ca au aparut intalnirile bilaterale, sub lumina reflectoarelor, dar poate si pentru ca era plictisitoare. Suprapunerea datelor genetice ale unui star media peste rigorile diplomatiei este devastatoare si o consider principala cauza a gafelor lui Cioroianu.

Prima scapare a lui Cioroianu a coincis cu prima intalnire bilaterala. La Belgrad, Cioroianu a dat mana cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, cu mana stanga cuprinzandu-i bratul deasupra cotului, un gest care in comunicarea gestuala inseamna dominarea partenerului de discutie. Un astfel de gest nu se face in lumea diplomatica, chiar daca da bine la televizor.

Cioroianu este atent la rotunjirea cuvintelor
si la cursivitatea propozitiei, si de aici apar confuziile – Gaza / Tel Aviv sau Georgia/Azerbaidjan. Evident ca este vorba si de slaba pregatire pentru iesirile publice, diplomatii din MAE fiind exasperati de faptul ca Cioroianu nu respecta instructajul directiilor de specialitate.

Daca ar fi respectat protocolul diplomatic, Cioroianu ar fi stiut ca trebuia sa emita o fraza coerenta dupa ce doamna Rice si-a terminat explicatiile pentru presa, sau sa nu spuna nimic. In nici un caz sa aprobe sacadat. Dar si acest „Yes, yes, of course“ isi are originea intr-un comportament de tip talk-show, unde trebuie sa spui mereu ceva ca sa ramana operatorul cu prim-plan pe tine.