luni, 23 februarie 2009

PD cere înlocuirea lui Frunda la APCE

Democraţii din delegaţia României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au cerut conducerii parlamentului să-l înlocuiască pe reprezentantul UDMR, Gyorgy Frunda (foto), de la şefia Delegaţiei. Ei au anunţat că Delegaţia română nu va mai participa la lucrările Adunării până când Dick Marty nu verifică personal informaţiile din raportul în care România este menţionată că a găzduit centre de detenţie CIA. Senatorul Frunda a fost acuzat că a absentat premeditat de la discuţiile Comisiei juridice a APCE pe marginea acestui document. "România e bombardată cu rapoarte neadevărate şi îl acuz pe domnul Frunda că a lipsit interesat în 9 iunie deşi se afla în acel oraş", a susţinut democratul Cezar Preda, membru al Delegaţiei. "Faptul că se cere demiterea mea e mai puţin important, dar nu pot fi de acord ca şi în aceste lucruri să ne plătim conturi între partide politice", a replicat Frunda, subliniind că, în cadrul delegaţiei la APCE, fiecare membru îşi reprezintă formaţiunea şi electoratul, iar nu interesul naţional. Boicotul anunţat de către oficialii români a provocat vii critici acasă.